Noaptea în care Basarabia a cunoscut infernul

Se împlinesc 74 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste organizate în Basarabia. Acestea au fost o formă a represiunii politice puse în practică de autoritățile sovietice.

Operațiunea, denumită conspirativ IUG a avut loc în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949. Peste 35 mii de români basarabeni, majoritatea femei și copii au fost deportați în Siberia și Kazahstanul de Nord.

7 620 de familii au fost considerate „chiaburi”, iar celelalte acuzate de „colaborare cu fasciştii”, de „apartenenţă la partidele burgheze româneşti sau la secte religioase ilegale”.

Arestările s-au făcut noaptea. Cei care au încercat să scape cu fuga au fost împuşcaţi. Familii întregi cu copiii, cu bătrâni au fost urcaţi cu forţa în vagoane pentru vite şi duşi, fără a li se permite să ia ceva cu ei.

Casele, utilajul ţăranilor au fost transmise colhozurilor, iar o parte din ele au fost furate, vândute de către organele financiare ale raioanelor respective.

Mulţi nu au mai revenit acasă, au fost împuşcaţi pe drum, au murit de foame, de boli, de durere sufletească, de muncă peste puterile lor.

Au existat trei valuri de deportări ale populației din Basarabia și Bucovina de Nord. Cu toate acestea, acțiuni de strămutare a basarabenilor și bucovinenilor au avut loc și între cele trei valuri.

Aceste lucruri reprezintă o crimă dintr-un întreg lanţ de fărădelegi şi acţiuni de genocid ale regimului sovietic, confirmă istoricii.