Nicio zi fără surprize de la ANRE. Carburanții s-au scumpit

Carburanții se vor scumpi și miercuri, după ce ANRE a anunțat prețul plafon pentru benzină și motorină. Astfel, un litru de benzină va costa 20,52 lei, cu 13 bani mai mult decât marți, iar motorina va fi cu 7 bani mai scumpă și va avea prețul maxim de 16,63 lei.

Ritmul ascendent al prețurilor stabilite este în continuare influențat de majorarea prețului mediu de tranzacționare a produselor petroliere principale la bursele petroliere internaționale, justifică cei de la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

La fel ca și ultima scumpire, care a fost efectuată la sfârșitul săptămânii trecute, și această majorare se întâmplă în urma unor modificări operate de către deputați în luna august la legea comercializării produselor petroliere, care prevăd că ANRE stabilește zilnic prețurile maxime plafon pentru benzina și motorina standard, în timp ce petroliștii stabilesc la propria discreție prețurile pentru celelalte tipuri de carburant.

În urma acestor modificări s-au înregistrat creșteri de prețuri. Mai mult, marile rețele de stații PECO au afișat toate prețuri similare atât la benzina 95, cât și la motorina standard.