Nici lapte nu beau, dar nici la fermă nu vor să lucreze
Lipsa muncitorilor în domeniul zootehnic este una dintre cele mai mari probleme pentru fermieri. Din această cauză, unii nu mai vor să-și extindă afacerea.
Acum 10 ani, Anatol Agachi, din satul Drăsliceni, s-a aventurat să crească bovine, crezând că-i va fi ușor. Totul a început de la pasiunea pentru aceste animale.
„De la început nu m-am gândit și am luat un animal că îmi plăcea, am luat trei că îmi plăcea și când m-am trezit, deja era ferma făcută, fără ca să vreau. Nu a fost din timp, cred că cine își prognozează din timp, începe deodată cu mai multe capete, nu cu una cu două. Eu nu mi-am prognozat și când m-am trezit, deja am ajuns la multe capete.” a menționat ANATOL AGACHI-fermier, s. Drăsliceni, r. Criuleni.
Ferma pe care o gestionează Anatol Agachi numără acum peste o sută de bovine. Bărbatul a pornit afacerea fără a avea studii de specialitate, însă a reușit, recuperând din mers. A amenajat grajdul pentru o bună creștere a animalelor, iar pe cele 20 de hectare pe care le are, crește culturile necesare în prepararea furajelor și rezervelor pentru un an întreg.
„Este siloz de foarte bună calitate, el se prepară, fermierii știu cum, cu sare, cu grăunțe. Cu toate că anul trecut a fost un an secetos, dar la mine după anul care a fost, porumbul a fost foarte bun. S-a păstrat foarte bine, dacă am respectat tehnologia. În momentul de față mai avem rezervă pentru o lună de zile, fiindcă deja avem roadă nouă, iarbă, lucernă și iată că pe o lună ne ajunge, pe urmă o să ne folosim de roada din anul acesta.” a adăugat fermierul.
Problemele au început odată ce ferma s-a extins. Cei câțiva angajați care muncesc la fermă fac față cu greu, de aceea, zi de zi, Anatol este și director, și administrator, și lucrător de rând.
„Dimineața, la 5, ne trezim, jumătate de oră bei un ceai și pe urmă intrăm în grajd și începem lucrul pe care trebuie să-l facem: hrană, curățenie. Seara pe la ora 9 reușim să încheiem tot lucrul. Și zi de zi așa? Nu este sâmbătă, nu este duminică, așa este animalul el trebuie hrănit, îngrijit.” a spus ANATOL AGACHI-fermier, s. Drăsliceni, r. Criuleni.
Principala grijă pentru fermier este lipsa personalului calificat. Oamenii nu sunt interesați de așa muncă, grea și responsabilă.
„În primul rând nu aș spune că salariul, dar nu sunt oameni, nu sunt doritori, dar și populația este puțină, cred că asta este toată problema. A fost cineva să încerce și a renunțat? Au fost mulți să încerce, ba le pare munca grea, ba le pare că trebuie să te scoli mai de dimineață, să ai un pic de răspundere, dar muncim cu cine avem, pe unde noi punem mâna, pe unde muncitorii, până când ne descurcăm, dar nu știu cât, este greu, greu.” a menționat ANATOL AGACHI-fermier, s. Drăsliceni, r. Criuleni.
Aceste dificultăți cu care se confruntă la tot pasul, aproape că-l fac să renunțe.
„Și o lună în urmă și o săptămână în urmă este să renunț, dar zici că renunți, te trezești dimineața și nu poți lăsa animalele să moară și mergem înainte. Cred că vom merge mai departe pentru că în alt domeniu este greu să schimbi și în alte domenii la fel sunt probleme.” a adăugat ANATOL AGACHI-fermier, s. Drăsliceni, r. Criuleni.
Animalele crescute la ferma din Drăsliceni sunt comercializate exclusiv pe piața națională.