În prezent, cererea de alimente este mare, iar cererea de alimente ieftine este și mai mare. Acest lucru a forțat intensificarea agriculturii, îndepărtând-o astfel de natură. Chiar și pentru cei care aplică principiile agriculturii „vechi”, tradiționale are loc o trecere graduală către producția intensivă, considerată mai ușoară și mai profitabilă, relatează agrimanet.ro.
Agricultura tradiţională este sustenabilă din punct de vedere al mediului, dar nu din punct de vedere socio-economic, deoarece nu permite obţinerea unor venituri adecvate.
Agricultura necesită investiții, planificare, pregătire și un management adecvat. Măsurile de protejare a mediului sunt asociate cu pierderea unui venit potențial, deoarece „preiau” suprafațe care ar putea fi dedicate producției agricole.
Însă intensificarea agriculturii este asociată cu pierderea, fragmentarea sau degradarea habitatelor naturale valoroase, poluarea, defrișarea sau drenarea. Presiunea de a crește randamentele necesită modificări extinse ale mediului.
În cazurile cele mai extreme, regiuni întregi au fost transformate în zone cu o producție agricolă de mare intensitate, solul a început să fie văzut doar ca spațiul necesar cultivării. Ecosistemele au fost înlocuite cu soluții tehnologice, în timp ce flora spontană și insectele au fost îndepărtate.
Ce face natura pentru noi și ce putem face noi pentru natură?
Consecința proceselor menționate anterior este diminuarea biodiversității zonelor rurale în ultimele decenii. Ca dovadă, sunt date câteva exemple:
- Între 1989-2016 numărul insectelor a fost într-o scădere constantă – amploarea acestui declin este de 75%,
- în anii 1960-1987 și 1995-2017 s-a înregistrat o scădere a numărului de specii de plante cu două treimi,
- din 1980, 1 din 6 specii de păsări a dispărut în Europa,
- din 1980, populația vrăbiilor din Europa a scăzut cu 247 de milioane,
- între 1980 și 2017, populația totală de păsări a scăzut cu 600 de milioane.
Adevărul este că numărul speciilor rare este în scădere de câteva zeci de ani, în timp ce o tendință relativ nouă este reducerea numărului de specii comune.
Pierderea biodiversității s-a tradus într-un risc crescut de „focare” de dăunători. Pierderea biodiversității și încălzirea globală au ca rezultat răspândirea unor specii necunoscute anterior, într-o zonă dată și apariția de noi focare de dăunători.
Soluțiile tehnologice, precum pesticidele, rezolvă problema doar parțial, pentru că dacă biodiversitatea este scăzută, atunci vulnerabilitatea la amenințări va exista tot timpul.
Viitorul constă în soluții bazate pe cooperarea între fermieri și proprietari de terenuri și societate. Trebuie înțeles că orice suprafață de teren scoasă din circuitul agricol înseamnă o diminuare a venitului fermierui. Pentru acest lucru societatea trebuie să plătească, nu doar să ridice pretenții.
Un exemplu de furnizare de servicii oferite de fermieri vor fi așa-zisele centuri/benzi de flori. Da, sunt benefice și pentru fermieri întrucât riscul de apariție a dăunătorilor este redus, biodiversitatea și numărul de insecte polenizatoare sunt în creștere. Dar fermierul are libertate în gestionarea fermei sale. Dacă există impunere, el prestează un serviciu pentru care trebuie recompensate. Rămânând la polenizare, să spunem că albinele sunt responsabile de polenizare în proporție de 50%, muștele în proporție de 25%, gândacii în proporție de 15%, iar fluturii în proporție de 10%. Unele păsări și mamifere, cum ar fi liliecii, pot participa și la polenizare.
Dar dacă nu terminăm cu ipocrizia, cu orgoliul, cu acuzele, nu ajungem nicăieri. Fermierul este cu bun simț și puțin vizibil! Lobbyștii pentru mediu sunt plini de tupeu și băgați în seamă de mass media. Dar fermierul este cel care respect cel mai mult natura, indiferent de tipul de agricultură pe care-l practică!