Muzeu cu o istorie controversată, dar care merită vizitat…

Deși avem o țară mică, există încă multe locuri care merită vizitate. Printre ele, muzeul „Alexandr Pușkin”, din satul Dolna, raionul Strășeni. Acesta se află în fostul conac al boierului Zamfirache Ralli. Edificiul a fost construit la începutul secolului al XIX-lea și a servit drept reședință de vacanță pentru familia boierului.

„Această casă a aparținut unui moșier foarte bogat din Moldova, Zamfirache Ralli. Acesta deținea moșii în șapte sate, deși trăia împreună cu familia sa la Chișinău, însă casa de la Chișinău nu s-a păstrat. Acest conac era un loc de odihnă, vara.”

Raisa Sirițanu, mezeograf

Aici a stat o vreme clasicul literaturii ruse, Alexandr Pușkin, care era prieten cu Ion Ralli, fiul lui Zamfirache.

„În această casă se făceau adesea baluri și serate muzicale și iată că în ospeție la acest boier a fost, în vara anului 1821, și Alexandr Pușkin, marele poet rus. A fost invitat de familie. În Dolna a trăit două luni. ”

 Odăile conacului sunt amenajate cu obiecte și mobilă ce datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului XIX.

„Casa lui Ralli este mare. Avea 15 camere, iar muzeului acum îi sunt dotale 8 săli de expoziție. Casa aceasta a fost restaurată de două ori, ultima a fost în 2002, după proiectul lui Robert Kurtz.”

„Exponatele ce le vedeți sunt aduse din Rusia și sunt originale din secolul XVIII-XIX. Aici ne-au ajutat muzeele „Pușkin” din San-Petersburg. ”


 Pe timpuri, vara, aici se organizau baluri și petreceri cu lăutari. Atunci, Pușkin a văzut pentru prima dată o șatră și a cunoscut-o pe frumoasa Zamfira, de care s-a îndrăgostit, ca mai apoi să creeze controversatul poem „Țiganii”, în care nu a mai făcut delimitarea între etnii, prezentându-i pe moldoveni într-o lumină nu tocmai favorabilă.