Motorina, un ajutor la timpul potrivit

Motorina donată de România le-a permis agricultorilor să iasă în câmp. Loviți de seceta de anul trecut și de scumpirile în lanț a inputurilor, fermierii spun că donația este ca o gură de aer pentru ei, relatează NordNews.md.

Daniel Duminica, agricultor, r. Rîșcani: „Orice donație este binevenită într-o Republică care nu dispune de motorină, de benzină, lubrifianți. Mai mult, într-un an atât de greu, nu ne ajung cuvintele de mulțumire pentru poporul român, președintelui României, Klaus Iohannis, pentru donația făcută.

Jumătate din viața sa, Daniel Duminica a dedicat-o agriculturii. Anul trecut seceta i-a afectat 70 la sută din culturi.

„Raionul Râșcani, unde ne aflăm acum, a suferit parțial, iar întreprinderea noastră a suferit foarte mult, mai ales la culturile târzii, cum ar fi porumbul, 90% a fost afectat, floarea-soarelui, svecla, soia. A fost foarte dificil să prelucrăm solul din toamnă pentru primăvara anului viitor. Din cele 4000 de ha pe care le prelucrăm, cel puțin 3500-3300 de ha au fost afectate.

Cât despre informațiile că motorina donată de România, ar fi de calitate proastă, fermierul spune că sunt doar niște speculații.

„S-a vehiculat că motorina nu este de calitate bună, inclusiv și de către demnitarii de stat, cei care jucau cartea cuiva, pentru induce lumea în eroare. Am primit această motorină, lucrăm cu această motorină, avem tehnică occidentală care lucrează nu mai puțin de Euro 4 sau Euro 5, iar această motorină nu ne-a creat nicio problemă. Semnez că această motorină este de o calitate foarte bună.”

Fermierul spune că și alți colegi care au primit carburanți sunt mulțumiți de calitatea combustibilului.

Daniel Duminica, agricultor, r. Rîșcani: „Am stat de vorbă cu niște colegi. Unul a primit 8 tone, altul vreo 14, care deja au primit și s-au folosit. Ei sunt extrem de mulțumiți.

Ultima tranşă din ajutorul umanitar de șase mii de tone de motorină a ajuns luni, 28 iunie în Moldova, la Ocnița.