Un tractor T-38 din 1966, care a prelucrat pământurile timp de 55 de ani, în această toamnă a ajuns cu propria putere de tracțiune pe un postament ridicat la Oclanda, de către Pavel Cebotari. De acum înainte acest tractor a devenit un monument înălțat în cinstea tuturor mecanizatorilor care s-au dedicat gliei, scrie Ziarul Nostru.
„Ideea, de a pune pe un postament veșnic acest tractor, a răsărit cu trei ani în urmă, dar nu apărea ocazia de a găsi această tehnică, povestește Pavel Cebotari. Și iată că s-a ivit.” Împreună cu fiul regretat, Igor, l-au găsit, au discutat cu proprietarul, care a fost de acord să îl dea.
„L-am curățat, vopsit și înălțat în onoarea celor care au muncit pe aceste câmpii ale satului nostru, în cinstea agricultorilor din fostul colhoz „Komsomoleț”, în amintirea acelor oameni care nu mai sunt printre noi, în prețuirea celor care lucrează azi și pentru prosperitatea republicii noastre. Va exista pentru memoria și istoria noastră.”
Pavel Cebotari, Cetățean de Onoare al raionului Soroca, decorat cu ordinul „Gloria Muncii” și „Meritul Civic”, este în primul rând un Om cu inimă mare. „Eu trăiesc pentru oameni.”, spune dumnealui. „Dragostea mea pentru oameni este pe primul loc și tot așa mi-am educat copiii.” În timpuri grele, împarte mai multe produse agricole, peste cota valorică înscrisă și este întotdeauna primul om care întinde o mână de ajutor pentru îmbunătățirea aspectului satului. Iar la Tătărăuca, unde cultivă 460 ha, pe lângă cele 860 de la Oclanda, a reparat un depozit de păstrarea a cerealelor, tot pentru oameni, ca să le fie mai ușor cu transportul.
Pavel Cebotari este un bărbat mereu în continuă mișcare. Nu lasă niciodată lucrurile pentru mai apoi: „Am fost educat cu așa caracter și l-am transmis și urmașilor mei. Fiul meu cosea singur la biserică, avea încă atâtea planuri, veșnic se grăbea… Dar se spune că și lui Dumnezeu îi trebuie așa oameni. Regret că niciodată nu l-am îmbrățișat și nu i-am spus că e cel mai bun. Întotdeauna eram prea grăbiți, undeva fugeam. În ultima clipă a vieții, i-am strâns mâna: „Igoraș, eu am venit”. El a deschis ochii, i-au răsărit lacrimi și printr-o suflare s-a stins…”
- Ce vă întristează în viață și cu ce nu sunteți de acord?
- Nu am dreptul să mă supăr pe viață, deoarece viața este ceva greu de explicat.
- Cine sunt prietenii dumneavoastră?
- Familia.
Nu există durere mai mare pentru un părinte decât cea de a-și pierde fiul în care și-a pus toate speranțe. Igor Cebotari a fost un agricultor dedicat pământului. A iubit viața și munca. A fost ideea lui de a ridica acest monument pentru toți cei care și-au jertfit sănătatea pe câmpuri, iar tatăl său a realizat-o. „Fie ca ei să privească din ceruri și să se bucure”, spune Pavel Cebotari, cu sufletul mai împăcat, căci și după moarte există iubire și recunoștință.
Ludmila TALMAZAN