Trebuie să trăim ca în Europa, dar nu trăim
724 de proiecte au fost înregistrate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală „Satul European”.
Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale menționează că suma totală a proiectelor depuse atinge cifra de trei miliarde de lei, cele mai multe vizând sistemele de apă și canalizare.
Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Acest program care pleacă la drum cu aceste proiecte locale, înseamnă lucruri concrete pentru oameni. Kilometri de rețele de apă și canalizare care vor face traiul decent pentru săteni. Noi locuri de muncă create și venituri suplimentare la buget, condiții mai buni în școli, grădinițe, spitale. Parcuri, săli sportive, stadioane amenajate. Aceste proiecte vor aduce cu ele șansa pentru un trai decent, cu infrastructură adecvată în fiecare localitate, și oportunitatea de creare de locuri de muncă prin creșterea de competitivitate.”
Potrivit oficialului, din cele 724 de proiecte depuse spre evaluare, au fost admise 717, două fiind respinse, iar alte cinci, retrase din concurs. Totodată, cele mai multe proiecte au fost depuse de primăriile din zona de centru a țării, fiind vorba de 337 de proiecte, urmate de cele din zona de nord, cu 203 proiecte. Alte 156 de proiecte au fost depuse de administrațiile publice din sudul țării, iar din UTA Găgăuzia, la acest program au aplicat 28 de localități.
Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Trebuie să înțelegem cu toții că Moldova este peste tot, nu doar în centrul Chișinăului, la Bălți sau alte orașe mai mari. Dezvoltarea trebuie adusă în fiecare comunitate, fiecare moldovean trebuie să beneficieze de pe urma creșterii țării, nici o comunitate nu trebuie să fie lăsată în urmă. Moldovenii merită să aibă condiții de trai ca și în Uniunea Europeană.”
În acest an, bugetul dedicat acestui program național este de 470 de milioane de lei, o parte dintre care sunt din fonduri externe. Termenul-limită de depunere a proiectelor este 20 aprilie. Proiectele nu pot fi mai mari de 10 milioane de lei și acestea trebuie realizate timp de 12 luni.