Începând cu 1 ianuarie, moldovenii care se află la muncă în Federația Rusă riscă să fie deportați dacă nu au actele în regulă. Agenția rusească TASS scrie că cetățenii străini care vor munci ilegal în Rusia vor fi amendați cu până la cinci mii de ruble rusești, circa 1200 de lei moldovenești.
Pe lângă amendă, vor fi deportați și li se va aplica interdicția de intrare pe teritoriul Federației Ruse. Pentru fiecare muncitor ilegal, patronul va fi amendat cu 800 de mii de ruble rusești, echivalentul a aproape 200 de mii de lei, transmite IPN.
Reprezentanții Ministerului rus de interne precizează că pe 31 decembrie expiră măsurile provizorii, introduse de președintele rus, care le permiteau cetățenilor străini să-și reglementeze statutul juridic pentru a munci legal, fără a părăsi teritoriul Federației Ruse.
Cetățenii din câteva state, inclusiv din Republica Moldova, au dreptul să solicite patentă fără a lua în considerare cerințele pentru termenul limită de depunere a documentelor și scopul declarat de intrare în Federația Rusă.
Angajatorii care implică în munci cetățeni străini pot încheia cu aceștia contracte de muncă, iar timp de trei zile urmează să notifice organele teritoriale de resort. De asemenea, patronii trebuie să dețină un permis pentru a angaja muncitori străini.