Moldova ,,se scufundă” în deșeuri. Oamenii sunt nemulțumiți

În lipsa poligoanelor promise, Moldova continuă să se înece în deșeuri și fum. La 10 ani de la aprobare, Strategia de gestionare a deşeurilor pentru 2013-2027, care prevede divizarea teritorială a ţării în opt regiuni de management al deșeurilor, rămâne, în mare parte, doar o listă de bune intenții. Drept că autoritățile dau asigurări că au mișcat carul din loc și că peste doi-trei ani vom avea o țară curată, transmite nordnews.md.

Până atunci, oamenii continuă să se otrăvească. Se întâmplă și în comuna Natalievca din raionul Fălești, unde groapa de gunoi se află chiar lângă grădinile oamenilor.

„Trebuiau demult să facă ordine. Fântânile sunt în mijlocul grădinii.”

„Curg tot felul de murdării.”

„Miros, pungi, dau foc la deșeuri. Aproape în fiecare zi sunt incendii. Desigur, să fie mai departe de sat, de exemplu în satul Octeabriscoe, mai departe”, s-au plâns oamenii.

Autoritățile locale, hrănite ani la rând doar cu promisiuni, au decis să acționeze, au îngrădit groapa de gunoi, iar pentru a disciplina oamenii, au instalat și camere de supraveghere video.

„Ne străduim să-l grămădim mai des pentru ca pungile să nu se împrăștie. Este o problemă mare, câmpurile sunt murdare. Intenționăm să instalăm o poartă și să rezolvăm problemele rămase. Mai avem o problemă. Pentru că suntem în apropiere de Bălți, unii aduc gunoiul la noi și aruncat chiar de pe drum”, a declarat Oleg Simac, primarul comunei Natalievca.

Problema este una actuală și în municipiul Edineț, unde groapa de gunoi a ars câteva zile din luna august. Asta înseamnă oameni otrăviți și bani cheltuiți pentru lichidarea incendiilor.

„Poate să ardă o dată și de două ori pe săptămână. Este foarte periculos pentru că locuim la o distanță de câteva sute de metri, avem copii mici.”

„De 20 de ani avem problema gunoiștii și nu se rezolvă. Locuiesc aici și zilnic văd fum. Eu sufăr de astm, am copii. Vrem să lăsăm totul și să plecăm de aici”, au spus oamenii.

Primarul aproape că rezolvase problema, a identificat un loc îndepărtat pentru un nou poligon pe care l-a și amenajat, doar că inițiativa lui a fost respinsă.

„Noi intrăm în zona opt, la care se lucrează, se face documentația tehnică- Edineț, Briceni, Dondușeni și Ocnița. La noi va fi doar stația de transfer. Conceptul ministerului este că, dacă într-un an și jumătate apare politica deșeurilor, să nu mai deschidem noi poligoane, chiar dacă noi am făcut aproape toată infrastructura pentru un nou poligon”, a menționat Constantin Cojocari, primarul mun. Edineț.

Și primăria din Țambula a fost nevoită să întreprindă ceva pentru a răspunde revoltei oamenilor.

„În anul 2020 a ars mult pentru că au fost călduri mari și se aprindea. De aproape doi ani nu prea arde. Avem toată tehnica necesară pentru a lichida focarele și a nu permite extinderea flăcărilor”, a declarat Mihail Col, primarul comunei Țambula.

„De mai bine de trei luni nu arde. Nu avem pretenții.”

„Este departe și nu mă prea deranjează. Acum nu este miros”, au adăugat localnicii.

Strategia Națională de gestionare a deșeurilor în Republica Moldova a fost aprobată în 2013. Abia în 2022 actualul guvern a început implementarea acesteia cu suportul financiar al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și un împrumut de 25 milioane de euro. Autoritățile centrale susțin că lucrările de construcție a celor 8 regiuni de management al deșeurilor vor începe abia în 2025.

 „În ianuarie a fost semnat acordul de împrumut. Pe 30 martie, 2023, a fost semnat acordul de grant cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Din vara acestui an am început etapa de selecție a specialiștilor și experților care vor implementa acest proiect”, a declarat Grigore Stratulat, Secretar de stat la Ministerul Mediului.

Proiectul are ca obiectiv construcția infrastructurii de management a deșeurilor solide și procurarea echipamentelor și utilajelor pentru transport, sortare, reciclare, compostare. Programul prevede și lichidarea a peste 1600 de gunoiști neautorizate.

Anual, țara noastră generează circa patru milioane de tone de deșeuri, dintre care doar 600 de mii de tone sunt reutilizate.