Moldova, principalul consumator de pește viu din Ucraina

Republica Moldova a achiziţionat peşte viu din Ucraina în ianuarie-decembrie 2021 în valoare de 549 de mii de dolari, ceea ce reprezintă aproape 88 la sută din totalul exporturilor ucrainene, scrie infotag.md.

În total, până la începutul lunii decembrie, Ucraina a furnizat 445 de tone de peşte viu în străinătate, adică cu peste 32 la sută mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului precedent.

În termeni monetari, exporturile s-au ridicat la peste 624 de mii de dolari.

Pe lângă Moldova, peştele viu ucrainean a fost achiziţionat de Israel – în valoare de circa 29 de mii de dolari şi de Polonia – 26 de mii de dolari.