Moldova înființează camere agricole în 2026 pentru sprijinirea fermierilor și dezvoltarea sectorului agricol

Începând cu 1 ianuarie 2026, în Republica Moldova vor fi înființate camere agricole, conform Legii publicată recent în Monitorul Oficial. Aceste camere vor avea scopul de a promova dialogul și parteneriatele între fermieri și autoritățile publice, consolidând dezvoltarea sectorului agricol și a economiei rurale. Camerele agricole vor contribui la îmbunătățirea competențelor fermierilor, promovând bunele practici și sustenabilitatea, și vor sprijini în mod activ accesul acestora la fonduri pentru dezvoltare.

Structurate pe două niveluri, camerele agricole regionale vor fi organizate în zece locații, inclusiv Chișinău, Bălți și Cahul. Fiecare fermier va putea deveni membru al camerei agricole regionale dacă îndeplinește anumite condiții legale, inclusiv deținerea unui minim de teren agricol. Activitatea acestora va fi finanțată prin cotizațiile membrilor, subvenții și donații, iar auditul financiar va fi realizat anual pentru asigurarea transparenței.

Experiența internațională, în special din Austria și Slovenia, arată succesul camerelor agricole, cu exemple de bune practici și modele care pot fi adaptate și implementate în Moldova.

Citiți mai mult:

Cocostârcii care revin de aproape 30 de ani într-o gospodărie din Sîngerei au primit un cuib din fier, pentru a fi protejați

Pericol pentru agricultură: Solurile din Moldova, tot mai uscate. Experții avertizează asupra secetei din 2025

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.