Moldova a exportat de trei ori mai mult grâu decât a importat

În sezonul 2022-2023, Moldova a exportat de trei ori mai mult grâu decât a importat, relevă o analiză a datelor vamale, efectuată de expertul Iurie Rija. Astfel, în perioada iulie 2022 – aprilie 2023, în Republica Moldova au fost importate circa 142.900 de tone, ceea ce este de 3,2 ori mai puţin comparativ cu exportul din această perioadă – 458.900 de tone, transmite stiri.md cu referire la mold-street.com.

Potrivit lui Iurie Rija, la importul de cereale și oleaginoase în Republica Moldova, grâul este pe locul cu o cotă de 24% din total, pe primul loc fiind porumbul cu o cotă de 35%.

Analiza relevă că prețul mediu de import al grâului a fost de de 4,94 lei pentru un kilogram. Luate pe luni aparte, prețurile medii de import au evoluat cu o tendință ceva mai diferită comparativ cu prețurile de export.

Astfel, preţul maxim a fost atins în septembrie 2022 – 5,11 lei pentru un kilogram. După care a urmat o ușoară scădere până la 4,30 lei pentru un kilogram în decembrie 2022. În ianuarie 2023, prețurile au urcat nesemnificativ până la 4,36 lei pentru un kilogram, după ce a urmat o stagnare cu mici fluctuaţii. În luna aprilie 2023, preţul mediu înregistrat a fost de 4,26 lei pentru un kilogram, în timp ce în martie – 4,22 lei.

Luna cu cele mai mari volume de grâu importate este martie 2023 – circa 23.800 de tone, arată datele din analiza lui Iurie Rija.

Curios este că, în luna martie 2023, şi exporturile de grâu au urcat la cel mai înalt nivel din perioada analizată constituind circa 88.500 de tone, o cantitate de 3,7 ori mai mare decât cea importată.

Preţul mediu de export în martie a fost de circa 4,95 lei pentru un kilogram, cu 16,6% mai scump decât costa grâul de import.

În total, în perioada 1 iulie 2022 – 4 mai 2023, din Republica Moldova au fost exportate 458.900 de tone de grâu, la prețul mediu de 5,21 lei/kg. Cantitatea respectivă a fost cu 55% mai mică comparativ cu sezonul 2021-2022 (peste un milion de tone).

„Cauza majoră care a determinat această scădere a fost seceta pedologică (din 2022 – n.r.), precum și potențialul concurențial scăzut al producătorilor autohtoni la capitolul preț, în raport cu exportatorii ucraineni”, susţine Iurie Rija.

Valoric, exporturile de grâu au generat companiilor o cifră de afaceri de 2,39 miliarde de lei (diminuare cu 44%) sau 125,8 milioane de dolari (diminuare cu 47%).

Cel mai înalt preț mediu a fost înregistrat în iulie 2022 – 5,74 lei/kg, după care prețurile grâului au înregistrat o scădere la nivel mondial și în Republica Moldova – de la 5,70 lei/kg în august, până la 5,13 lei/kg în noiembrie 2022.

A urmat o uşoară creștere cu 5% până la 5,37 lei/kg în decembrie 2022, dar din ianuarie 2023 până în prezent scăderea este continuă și stabilă şi în aprilie 2023 a coborât la 4,53 lei/kg, cu 15,3% mai puțin decât în ianuarie 2023 (5,23 lei/kg).

„În prezent asistăm la cel mai mic preț la export al grâului din 2021. Chiar și în ianuarie 2022, înainte de război, acesta era mai ridicat – 5,08 lei/kg. Privit în ansamblu, prețul mediu la export pentru sezonul actual a crescut cu 24% comparativ cu sezonul precedent, însă, privit separat pe luni, se poate de constatat că circa 80% din vânzările din sezonul 2021-2022, la preț mediu în jur de 4 lei/kg, au avut loc în perioada iulie 21 – octombrie 21, când inflația era la nivelul admisibil, deci prețul era relevant doar pentru acele condiții de piață”, afirmă Iurie Rija.

Potrivit specialistului, în prezent, prețul de export a coborât la 4 lei/kg şi nu poate fi comparat cu cel din 2021, în condițiile în care costurile la inputuri (tehnică, îngrăşăminte, carburanţi, piese, seminţe etc.) au crescut de 3-4 ori, iar costurile salariale de 1,5 ori.

În consecinţă, preţul actual de pe piaţă nu mai acoperă costurile de producere ale agricultorilor şi face nerentabilă cultivarea grâului, putem deduce din analiza expertului Iurie Rija.