MOLDAGROTECH (spring) 2023 – dăm start sezonului agricol împreună!
TÂRGUL PUIEȚILOR
Organizator: Centrul Internaţional de Expoziţii “Moldexpo” S.A.
Coorganizator: Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova
Suport subvențional: I.P. ODA
Sponsor general: B.C. MAIB S.A.
Partener media general: AGRO TV Moldova
MOLDAGROTECH (spring), este una dintre expozițiile cele mai solicitate de pe agenda MOLDEXPO. Este explicabil, într-o țară preponderent agrară interesul este sporit față de tehnica agricolă, materialul semincer, mijloacele de protecție a plantelor etc. Toate acestea, dar și consultații prețioase ale specialiștilor, noutăți și ultimele tendințe ale domeniului, cele mai diverse servicii necesare sectorului formează oferta Expoziției internaționale specializate de mașini, echipamente și tehnologii pentru sectorul agricol MOLDAGROTECH, care se va desfășura în perioada 16 – 19 martie 2023, la Moldexpo. Ca de obicei, expoziția este însoțită de Târgul puieților și materialului săditor.
După pauze, schimb de locații, format etc. prin care a fost supusă MOLDAGROTECH (spring) în ultimii trei ani, expoziția revine la Moldexpo și ocupă toate spațiile în aer liber și pavilionul nr.2. Apropiata ediție va reuni peste 100 de participanți – producători, dealeri, specialiști din domeniul agroindustrial etc. – din 8 țări: Republica Moldova, Austria, Germania, Italia, Letonia, Polonia, Ucraina, Ungaria.
Evenimentul expozițional beneficiază de suportul tradițional al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare din Republica Moldova.
Moldagrotech spring – 2023 este subventionată de I.P. ODA prin intermediul Programului de promovare a agentilor economici la targuri si expozitii.
Sponsor general al ediției din primăvara 2023 este Banca Comercială MAIB S.A., care vine cu un proiect deosebit la expoziție – chiar în centrul pavilionului, va fi amenajată o zonă cu sol natural și plante vii, sub genericul “Grow in Moldova”. La fel, în cadrul proiectului, vor fi demonstrate tehnologii de ultimă oră aferente agriculturii.
În general, tendința automatizării și mai nou – cea a digitalizării – reprezintă noutatea prin care se distinge actuala ediție a expoziției MOLDAGROTECH. Oferta cuprinde cele mai diverse modele de mașini și echipamente agricole, tehnologii moderne, inclusiv de digitalizare, creștere intensivă a culturilor, îngrășăminte și produse de protecție a plantelor, dar și material semincer. Fiecare agricultor care își dorește prosperarea afacerii și are curaj să experimenteze va găsi la expoziție tehnologii de ultimă generație în toate domeniile: irigare și alimentare cu apă, ameliorarea solului, automatizarea zootehniei, precum și echipamente pentru sere, de ambalare, pentru transportare, stocare și multe altele. Un atu al expoziției este coraportul bun de calitate – preț.
Printre multiplele oportunități oferite de expoziție este și cea de școlarizare în agricultură – programul de afaceri al expoziției MOLDAGROTECH (spring) include seminare, mese rotunde, prezentări de mașini agricole performante care vor avea loc în toate cele 4 zile de expoziție. Oameni de știință, specialiști, experți din domenii legate de agriculutură vor discuta aspecte ce țin de valorificarea investițiilor, finanțarea sectorului (inclusiv pentru instalațiile fotovoltaice), utilizarea panourilor solare; tehnologii moderne de creștere a animalelor și sanitar-veterinare de combatere și profilaxie a bolilor la animale și altele. O temă actuală care va fi abordată în cadrul programului de afaceri este agricultura de precizie prin aplicarea tehnologiilor digitale.
În sprijinul tinerilor specialiști din ingineria agricolă, la MOLDAGROTECH (spring), se va desfăşura conferinţa Agrogenerația. În cadrul proiectului cei mai buni studenți ai Universității Tehnice din Moldova vor prezenta rapoarte tematice privind tendințele actuale din domeniu.
Inaugurarea oficială a expoziției va avea loc joi, 16 martie 2023, ora 11:00, în
Pavilionul nr.2 al Centrului Internațional de Expoziții MOLDEXPO.