Modificări pentru deținătorii de patentă
Comercianții cu amănuntul care muncesc în baza patentei de întreprinzător vor avea un cadru normativ mai atractiv pentru a activa independent.
În acest sens, Ministerul Economiei a elaborat mai multe modificări în legislație.
Astfel, vor fi impuse moratorii la controale ori se vor efectua prioritar verificări cu scop exclusiv consultativ, se vor face scutiri la impozitul pe venit sau vor fi diminuate unele sancțiuni fiscale, inclusiv pentru încălcări mici în procesul de utilizare a aparatelor de casă.
Alte schimbări țin de majorarea plafonului anual la vânzările în baza activității libere de antreprenor de la 600 de mii lei până la 1,2 milioane de lei.
Până în decembrie 2021, va fi elaborat un program de stat pentru susținerea afacerilor patentarilor. Aceștia vor fi incluși în aria de eligibilitate a proiectelor gestionate de Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii.
Conform datelor Serviciului Fiscal de Stat, în decembrie 2019, numărul celor care dețin măcar un astfel de act valabil a fost de peste 14 mii, iar persoanele fizice înregistrate la SFS cu „activitate independentă” constituie în jur de 1,6 mii.