Modificări în procesul de asigurare a riscurilor de producție în agricultură

Cabinetul de miniștri a oferit aviz pozitiv unei inițiative legislative ce prevede modificarea Legii nr. 92/2022 privind activitatea de asigurare sau reasigurare.

Inițiativa prevede majorarea numărului de zile de la 180 la 360 la data scadentă prevăzută în contractul de asigurare pentru asigurarea riscurilor de producție în agricultură și piscicultură, ceea ce va oferi posibilitatea unei valorificări mai eficiente a activelor care acoperă rezervele tehnice și cerința de capital minim sub formă de creanțe aferente primelor de asigurare subvenționate de stat.

Totodată, se propune eliminarea restricțiilor de ordin cuantificabil privind activele admise pentru acoperirea rezervelor tehnice și a cerințelor de capital minim – în cazul creanțelor aferente primelor de asigurare subvenționată de către stat, care vor fi admise în orice sumă.  La moment, art 60 din lege prevede că valoarea activelor admise pentru acoperirea rezervelor tehnice nu trebuie să depășească 5% din total, iar valoarea activelor admise pentru acoperirea cerinței de capital minim nu trebuie să depășească 10% din total.

Proiectul urmează a fi aprobat de Parlament. Cu detalii suplimentare vom reveni pe parcursul promovării documentului.

 

sursa: fisc.md