Moara de vânt din satul Gaidar, restaurată / VIDEO

Moara de vânt din satul Gaidar, care datează de la sfârșitul secolului XIX, a fost restaurată cu sprijinul Uniunii Europene prin Programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD. Costul lucrărilor de conservare și restaurare a fost de peste 50 000 euro.

În urma procesului de restaurare au fost păstrate toate elementele de autenticitate și i-a fost redată splendoarea de altă dată. Unicitatea morii din Gaidar constă în faptul că o singură persoană poate dirija toate procesele din interior.

Moara de vânt este construită în totalitate din lemn, inclusiv mecanismele care prelucrează cerealele. Moara datează din anul 1864, iar părțile componente ale morii au fost aduse din Ucraina și asamblată deja în Gaidar.

Deși are o capacitate mică de producție restaurarea acesteia va avea efecte benefice asupra economiei locale, grație creșterii potențialul turistic în regiune.

Moara de vânt din satul Gaidar face parte din componenta de patrimoniu cultural al Programului Uniunii Europene „Măsuri de promovare a încrederii”, implementat de PNUD.

 

VIDEO