Veștile nu sunt deloc bune pentru cadrele didactice din Moldova. În contextul crizei economice, care s-a înrăutățit și mai mult din cauza conflictului armat din Ucraina, majorarea salariilor profesorilor a intrat, din nou, în impas. Despre acest lucru a anunțat ministrul Educației, Anatolie Topală, în cadrul unei emisiuni de la TV8, unde a recunoscut că actualele salarii ale dascălilor de la noi sunt, în majoritatea cazurilor, mici.
Anatolie Topală, Ministrul Educației: „Prin legea bugetului pentru 2022 au fost majorări de salarii, inclusiv pentru profesori. Este clar că poate nu a fost o majorare simțitoare, dar a fost majorată valoarea unică de referință de la 1.800 la 1.900 de lei. Este pe agenda Ministerului de-a mări salariile și în funcție de posibilități aceasta va fi făcută”.
Recent, ministrul Muncii, Marcel Spătari a declarat că este necesară o creștere a salariilor în sectorul bugetar, doar că aceasta nu va fi posibilă, deoarece Guvernul a avut de suportat cheltuieli suplimentare pentru acordarea compensațiilor în perioada rece a anului, dar și din cauza indexării pensiilor ce urmează să se producă din aprilie.
Mai mult, și ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, a precizat că în acest an creșterea economică în Moldova va fi apropiată de zero, dând, totodată, de înțeles că promisiunile făcute anterior de Guvern vor fi foarte greu de îndeplinit odată ce se estimează o evoluție economică de doar 0,3%.