Ministrul Agriculturii: “Au scăzut prețurile la alimente chiar și cu 30 – 50%”

Începutul de august aduce plafonarea adaosului comercial pentru mai multe produse. Printre ele se numără pâinea, lactatele, carnea de porc și de pui, ouăle, făina de grâu, mălaiul, legumele și fructele proaspete, nu e vorba de Republica Moldova, ci de țara vecină România.

“Din 1 august prețurile la 14 alimente care fac parte din coșul de cumpărături de bază, au scăzut chiar până la 50%”, cel puțin așa se arată convins în declarații ministrul Agriculturii din România, Florin Barbu într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Mecanismul de plafonare se va aplica la procesatori, distribuitori și retaileri. Nu însă și la producători. Astfel, timp de trei luni, procesatorii și retailerii vor aplica un adaos de doar 20%, iar distribuitorii vor fi limitați la 5%.

Conform datelor, inflația pe luna iunie în România a fost de 10,3%, iar argumentele unor voci de la conducere este că astfel prin scăderea prețurilor la alimentele de bază ar duce la o creștere reală a puterii de cumpărare a românilor, măsură utilă ce va contribui și la reducerea inflației a cărei creștere a fost influențată de prețurile la energie și alimente.

“Preţurile la alimente au scăzut chiar şi cu 30-50%, începând de la 1 august”, a mai anunțat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

În lista produselor care fac obiectul ordonanței guvernamentale sunt toate produsele de bază. Printre care se numără pâinea albă, laptele, brânza, făina, ouăle și carnea și legumele proaspete. Pâinea, de exemplu, în magazinele care au redus deja adaosul comercial, este mai ieftină cu aproape doi lei.

De cealaltă parte sunt criticii care acuzau intervenția statului în economie.

Chiar și cu această măsură aplicată, clienții nu sunt convinși că le va fi mai ușor să depășească creșterea prețurilor din ultima perioadă.