Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a convocat o ședință cu reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor”
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a organizat o ședință de lucru cu reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor”, la care au participat și reprezentanți ai Ministerului Finanțelor. Discuțiile au abordat subiectul facilităților fiscale destinate agricultorilor, cu accent pe rambursarea taxei pe valoarea adăugată și restituirea accizei la motorină. Aceste aspecte rămân în atenția ministerului de resort.
În ceea ce privește Programul Strategic al Politicii Agricole 2025-2030, ministrul Ludmila Catlabuga a subliniat angajamentul pentru o abordare incluzivă, menționând că fișele de intervenție vor fi actualizate urmare a consultărilor publice desfășurate cu toate asociațiile de profil. De asemenea, se va introduce o fișă de intervenție pentru cultura mare, iar mecanismele de subvenționare vor fi consolidate printr-un sistem bazat pe proiecte, având în vedere asolamentul, premergătorul și carta istorică a câmpului. Aceste măsuri vor fi finalizate pe parcursul acestei săptămâni.
Imagini preluate de pe site-ul MAIA.
Totodată, fermierii au fost asigurați că sprijinul prin subvenționarea dobânzilor va fi menținut.
Citiți mai mult:
AIPA analizează riscurile de corupție în procesul de subvenționare
Vreme rece și risc de ghețuș pe drumuri în toată țara
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.