Ministerul Agriculturii: Sectorul de producere a laptelui va fi susținut
Fermierii de lactate în comun cu reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și cu partenerii de dezvoltare au discutat despre prioritățile sectorului de producere a laptelui în anul curent, despre oportunitățile financiare disponibile și instrumentele necesare pentru realizarea dezideratului. Discuțiile au avut loc în cadrul Adunării Generale a membrilor Asociației fermierilor-producători de lapte.
Viceprim-ministrul Vladimir Bolea a menționat că sectorul de producere a laptelui va fi susținut și modernizat cu suportul statului și a partenerilor internaționali. Totodată, a îndemnat fermierii să se asocieze în cooperative, pentru a-și spori competitivitatea și crește veniturile, precum și pentru a putea negocia colectiv termenii contractuali și prețul laptelui.
„Pe rafturile magazinelor noastre trebuie să avem mai mult lapte autohton. În țară sunt circa 220 de ferme de lapte, cu un efectiv de circa 14 000 de vaci. Până în anul 2025, ne propunem să majorăm potențialul și să avem un număr de circa 20 000 vaci înalt productive. Vom prelua practicile internaționale aplicate în dezvoltarea sectorului. Polonia este un exemplu relevant, având o performanță remarcabilă în producerea laptelui”, a menționat Vladimir Bolea.
Oficialul a menționat că mecanismul de subvenționare în acest an va prevedea oferirea subvențiilor per kilogramul de lapte livrat în baza facturilor și per cap de junincă până la prima fătare.
De asemenea, a declarat că suplimentar subvențiilor oferite din bugetul de stat, fermele de vaci vor avea acces și la granturi oferite de Banca Mondială, în scopul modernizării, restructurării și extinderii exploatațiilor zootehnice. Valoarea sprijinului financiar oferit de Banca Mondială pentru sectorul zootehnic este de 25 milioane de dolari.