Minister nou, probleme vechi
În trei decenii de independență, Republica Moldova s-a confruntat cu o groază de probleme în sectorul agricol. Cei din domeniu spun că de fiecare dată strategiile propuse de guvernele care s-au perindat au rămas doar pe hârtie, iar fermierii nu pot face nimic, fără o conlucrare eficientă cu instituțiile statului.
„Pe parcursul dialogului cu ministerul, l-am apreciat ca unul de ochii lumii și nu unul ce o sa contribuie la soluționarea problemelor principale cu care se confruntă agricultorii, fermierii mici și mijlocii, mai ales. Noi nu ne putem dezvolta fermierii cei mici și mijlocii bat pasul pe loc, dar se cunoaște că majoritatea lor abandonează activitatea în agricultură, astfel, atunci nu mai atragem în agricultură mai ales tineri.” spune Vasile Mîrzenco, director executiv, Federația Națională a Fermierilor din Moldova
La elaborarea unor strategii a participat și noul ministru al agriculturii, Viorel Gherciu, iar multe dintre obiective sunt trecute și în noile proiecte ale ministerului.
Viorel Gherciu, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: „Probleme sunt o sumedenie, iar cei trei pași sunt următorii: în primul rând, ne propunem să avem o strategie bine punctată pe următoarele acțiuni ale ministerului, pentru a soluționa aceste probleme. Anume pentru a avea o strategie bine punctată, astăzi au fost organizate aceste consultări publice, de ce ar trebui să includă această strategie. Eu cred că, elaborând un document de politici clar, bine axat pe soluționarea problemelor.”
Supraproducția pe piața actuală este una din chestiunile cele mai serioase. Astfel, agricultorii se confruntă și cu problema procesării, și cu cea a vânzării produselor.
„Fără industria de procesare, și noi o să ne înecăm în legume, așa cum se întâmplă anul acesta.Problema comercializării produselor agricole, piața noastră este suprasaturată, producătorii agricoli avem capacități foarte limitate de a face exporturi ale produselor noastre, dar dacă cunoaștem experiența agricultorilor din occident fermierii nu se ocupă de exporturi fermierul produce.”spune Vasile Mîrzenco, director executiv, FNFM
Până a crea strategii, este nevoie de a cunoaște situația din teritoriu. Cu o soluție în acest sens a venit Ion Morari, Direcția Agricultură Hîncești.
„Sectorul zootehnic a fost mai puțin abordat. Ar fi necesar, în viziunea mea, până la crearea strategiilor, să fie create grupuri de lucru sectoriale, în care să fie introduși nu numai rechinii centrali, cum ar fi FNFM-ul, dar să fie incluse și asociațiile din teritoriu, care cunosc mai aproape toate doleanțele fermierilor mici.” spune Ion Moraru, Direcția Agricultură Hîncești
Tot mai mulți fermieri nu mai doresc să facă agricultura, chiar dacă aceasta rămâne cea mai importantă ramură a economiei.
Viorel Gherciu, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: „Astăzi, contribuția sectorului agricol și PIB este foarte importantă, circa 12%, împreună cu industria de procesare și constituie peste 20%. Rămâne un sector foarte important, ca să dezvoltăm sectorul, trebuie să atragem tehnologii moderne, să atragem investiții. În felul acesta, vom asigura completivitatea acestui sector. ”
Aceste și alte subiecte au fost abordate în cadrul consultărilor publice privind proiectul planului de acțiuni al Guvernului. Rămâne de văzut cum vor fi implementate toate planurile propuse. AGRO TV Moldova va fi cu ochii pe ei.