În această săptămână, unii tra.ideri au început să cumpere miez de nucă „de pe piață”, adică nu de la fermierii parteneri, cu care în urma negocierilor directe se încheie contracte de vânzare-cumpărare și în care prețul nu se dă publicității. Prețul angro anunțat de comercianți pentru „furnizorii externi” este de 50-60 de lei/kg, în funcție de calitatea și cantitatea miezului comercializat, scriu analiștii de la East-Fruit
Un preț atât de mic nu s-a înregistrat nici în 2018, când piața miezului a suferit schimbări, iar mai mulți traideri sau ciocnit de blocaje la export. Dar chiar și atunci prețul înregistrat în luna noiembrie era mai mare, în mediu 70 de lei per kg sau 4,09 dolari.
În principiu, atât traiderii, cât și producătorii de nuci înțeleg motivele acestei situații. Pe de o parte, exportatorii speră ca angrosiștii din UE să le ofere un preț nu mai mic de 6 euro per kg de miez de nucă. Cu toate acestea, există foarte puține propuneri de acest gen, volumele achiziționate sunt mici și pot fi ușor de acoperit prin contracte între exportatori și cei câțiva furnizori care sunt și producători de nuci. Astfel, nu se simte nevoia de achiziționare a miezului de nucă „de pe piață”.
Cu toate acestea, perioada de cumpărare activă a nucilor culese în gospodării sau de pe centuri forestiere a fost amânată de câteva săptămâni bune. O astfel de incertitudine nu poate duce la nimic bun și nu poate continua prea mult timp și are și riscul de „bloca” piața internă. Prin urmare, probabil, unii comercianți dar și intermediari mici au decis să înceapă achizițiile de probă de la un preț atât de mic.
Oferte pentru a comercializa miezul la un așa preț sunt foarte puține. Dar sezonul de marketing în acest segment al pieței de nuci, putem spune că a luat start.