Întreprinderile mici și mijlocii vor fi protejate prin lege
Cabinetul de miniștri a avizat pozitiv proiectul de lege, care prevede interzicerea practicilor neloiale în relațiile comerciale dintre producători și comercianți. Scopul proiectului de lege este de a facilita negocierea dintre furnizorii produselor agricole și alimentare (producători, procesatori) și magazine, care oferă aceste produse consumatorului final. Legea va proteja micii producători de clauze abuzive și va facilita accesul acestora la plasarea producției în rețelele comerciale din toată țara.
Legea respectivă prevede ajustarea legislației Republicii Moldova la prevederile Directivei (UE) 2019/633 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind practicile comerciale neloiale între agenți economici, în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar.
Practicile comerciale neloiale apar frecvent în lanțul de aprovizionare cu alimente și acestea pot fi dăunătoare în principal întreprinzătorilor mai mici, precum producătorii agricoli și întreprinderile mici și mijlocii, procesatoare de produse alimentare. Astfel, proiectul de lege, cu modificările aplicate, reechilibrează pozițiile de negociere între agenții economici mai mici cu cei care sunt pe poziții dominante.
Potrivit legislației sunt interzise următoarele practici comerciale neloiale:
a) Un anumit magazin/rețea de magazine nu are dreptul să interzică producătorului furnizarea acelorași produse către alte rețele/magazine, și invers;
b) Un anumit magazin (comerciant) nu are dreptul să ceară furnizorului să nu vândă produsul altor comercianți la un preț mai mic decât cel la care comerciantul procură marfa de la furnizor;
c) Cumpărătorul nu are voie să impună producătorului condiția de a livra produsele în toate magazinele pe care le deține;
d) Se interzice solicitarea și oferirea de reduceri comerciale în afara celor stipulate în contractele încheiate în scris;
e) Producătorul/furnizorul nu are voie să impună comerciantului păstrarea unui anumit preț la produsele de pe raft, pentru că încalcă libertatea vânzătorului de a decide și a aplica anumite politici (adaos comercial, reduceri) privind comercializarea produselor oferite consumatorului final;
f) Magazinul nu are voie să ceară anularea sau înlocuirea comenzilor de produse agricole și alimentare perisabile într-un termen mai scurt de 30 de zile, întrucât acest termen este rezonabil pentru ca furnizorul să identifice o alternativă (în cazul anulării sau înlocuirii) pentru comercializarea sau utilizarea produselor respective;
g) Se interzice modificarea în mod unilateral, de către magazin (cumpărător), a clauzelor unui contract de furnizare pentru produse agricole și alimentare care se referă la frecvența, metoda, locul, calendarul (termenii sau periodicitatea) sau volumul furnizării sau livrării produselor agricole și alimentare, standardele de calitate, condițiile de plată sau prețurile sau în ceea ce privește furnizarea de servicii, în măsura în care acestea sunt menționate explicit în contract. Clauzele pot fi doar negociate și acceptate de către ambele părți;
h) Cumpărătorul (magazinul) nu are dreptul să solicite furnizorului plăți care nu sunt legate de vânzarea produselor agricole și alimentare ale furnizorului sau pentru compensarea costurilor suplimentare de achiziție a produselor, pentru că acestea trebuie să fie suportate de unitatea de comercializare, costurile fiind incluse în adaosul comercial aplicat de comerciant;
i) Cumpărătorul nu are dreptul să solicite furnizorului înlocuirea sau achitarea pentru deteriorarea sau pierderea de produse agricole și alimentare, în condițiile în care acestea au fost înregistrate în spațiile cumpărătorului sau sau din momentul recepționării mărfii. Astfel, magazinul mereu va avea grijă să asigure condiții optime pentru păstrarea produselor până la comercializarea acestora către consumatorul final;
j) Se interzice ca cumpărătorul să dobândească, să utilizeze sau să divulge în mod ilegal secrete comerciale ale furnizorului;
k) Se interzice ca cumpărătorul să intimideze sau amenințe furnizorul, care depune plângeri la autoritățile de aplicare a legii sau să ceară de la furnizor compensarea costurilor, în urma examinării plângerilor clienților referitoare la vânzarea produselor venite de la furnizor;
l) Se interzice returnarea de către cumpărător către furnizor a produselor agricole și alimentare care au fost achiziționate cu respectarea cerințelor cantitative și calitative stipulate în contractele de livrare a produselor, dar care au devenit neconforme reglementărilor din domeniul alimentar, prin expirarea datei-limită de consum/datei durabilității minimale a acestora.
Pentru anul 2020, cifra de afaceri în comerțul cu amănuntul, a produselor alimentare, a constituit circa 21266,76 milioane lei sau circa 36.3% din totalul cifrei de afaceri în comerțul cu amănuntul. Veniturile din vânzări, ale agenților economici, pentru anul 2020, care practică agricultura, silvicultura și pescuitul, constituiau circa 15974,01 milioane lei. În aceste domenii activează 4656 întreprinderi mici și mijlocii, dintre care 3723 întreprinderi micro.