Măsuri suplimentare de protecție a plantelor sensibile la frig
„Paza bună, trece primejdia rea”, așa gândesc oamenii gospodăroși. Însă, cei care nu au reușit să facă lucrări corespunzătoare de susținere a plantelor în caz de frig crâncen, o pot face și acum, cât timpul le permite.
”Amatorii care cresc în grădinile private, pentru primul îngheț este bine ca încă de cu toamnă să le acopere mai bine cu sol, și puțin frunziș, rumeguș, sau chiar turbă, de a apăra ca să nu înghețe rădăcinile. Dacă îngheață rădăcinile, până la colet, de acuma planta poate să degere. Majoritatea plantelor care sunt introduse în Republica Moldova, ele sunt rezistente la condițiile noastre. Strategia botaniștilor este de a identifica și de a mobiliza așa plante, care sunt rezistente în condițiile noastre”, menționează doctorul în biologie Elizaveta Onică.
În serele de la Grădina Botanică, plantele sunt bine-merci în loc sigur, dar de regulă, acestea trăiesc afară. Plantele exotice s-au acomodat și la clima temperată, dar oricum au nevoie de grijă adițională.
Ea e o plantă exotică, de cu toamnă de când noi putem s-o punem în vas. O acoperim, dacă temperaturile nu sunt așa de joase, noi putem încă s-o mai păstrăm acoperind-o cu pământ, acoperind-o cu rumeguș, iar dacă temperaturile sunt cu mult mai joase, noi le adăpostim undeva într-o încăpere unde în jur este temperatură de până la plus 10”, mai adaugă specialistul.
O bună parte din plantele exotice crescute în vase mari pot fi depozitate în interiorul unor încăperi, dar țineți cont de faptul că temperatura nu trebuie să fie ridicată. 10-12 grade sunt perfecte.
”Iată noi puțin o acoperim cu sol și cu rămășițe vegetale, turbă, rumeguș, sau resturi vegetale, dar se poate ca planta cu tot cu vasul vegetativ, sau containerul acesta de îngropat în sol, sau se poate încă de învelit cu pânză naturală, sau cu hârtie mai groasă, sau chiar cu rogojină din stuf ca să fie protejată, dacă avem într-adevăr o plantă foarte prețioasă și ne bucură ochiul pe toată perioada de vegetație”, adaugă Elizaveta Onică.
Dacă țineți la soiurile de plante aduse de peste mări și țări care vă bucură, faceți un efort suplimentar pentru a ajuta planta.
”Pentru a proteja aceste plante, noi le acoperim cu pânză, sau cu rogojină în așa mod”, spune specialistul de la laboratorul de dendrologie.
În perimetrul unei parcele au fost sădiți puieți de trandafir pitic, rozmarin și alte soiuri de plate tinere.
”În acest sector aveți în față plantulele în primele perioade de vegetație care sunt mai întâi crescute în vase vegetative, sau în ghivece, după aceea sunt îngropate în sol pentru a fi protejate de temperaturile de înghețuri. Ele sunt acoperite cu sol mai mult și puțin rumeguș ca să nu înghețe chiar dacă lăstarii tineri vor fi deteriorați, ei se curăță de pe acum și își revin în primăvară din nou la ciclul lor de vegetație”, mai adaugă aceasta.
În cazul plantelor care nu pot fi transportate în interior, la fel trebuie să faceți câteva acțiuni ajutătoare plantelor.
”Aici ne aflăm în alt sector unde sunt plantate arbuști decorativi se numește hortenzia în rusă, sau hidrangeea. Aceste plante iubesc foarte mult umezeala și de aceea a fost ales așa sector unde apele subterane sunt la suprafață. După cum vedeți, noi prealabil de cu toamnă le-am acoperit cu sol, apoi cu rumeguș, sau alt frunziș”, specifică Elizaveta Onică.
Magnolia a înmugurit de-a binelea. Planta riscă să sufere din cauza temperaturilor mari care au indus în eroare planta, ea crezând că deja vine primăvara.
”Ne aflăm la un alt sector unde este sectorul de magnolii. La moment ele sunt în faza de umflare a mugurelui. Dacă câteva zile ar fi cald, ele și-ar desface mugurii florali. Dacă vor fi înghețuri care se preconizează, poate numai mugurii să fie deteriorați să degenereze, noi pe urmă le curățim și ei din mugurii dorminzi vor da din nou, numai că de acuma abundența înfloririi v-a fi mai mică și cantitatea de fructe, semințe, v-a fi într-o cantitate mai mică”, concluzionează specialistul.
Lucrul făcut la timp, vă poate salva plantele dragi și vă asigură de surprize neplăcute.