Măsuri drastice în raioanele Drochia și Cimișlia

Raionul Drochia intră sub Cod roșu de alertă. Potrivit deciziei Comisiei Raionale Extraordinare de Sănătate Publică, restricțiile vizează cinci localități în care situația pandemică este îngrijorătoare.

Au fost stabilite interdicții pentru orașul Drochia, satul Miciurin, Țarigrad, Pelinia, Șuri, Chetrosu.

În acest context, se interzice aflarea în grupuri mai mari de trei persoane și în spațiile publice între orele 22:00 și 07:00.

Inițial, Comisia a aprobat hotărârea de a institui un regim special de activitate la nivel național, în perioada 1-15 martie inclusiv.

Astfel, instituţiile de învăţământ primar, gimnazial, liceal, extraşcolar, profesional tehnic şi superior, cele publice şi private vor desfășura procesul de studii în regim online.

Și autoritățile din raionul Cimișlia impun mai multe reguli, printre care restricționarea deplasării populației și izolarea la domiciliu, interzicerea adunărilor cu mulți oameni, prestarea doar a serviciilor vitale, interzicerea vizitelor neesențiale la unitățile de interes public, instruirea la distanță.

De la începutul pandemiei, în regiune, au fost înregistrate 2526 de îmbolnăviri cu SARS CoV 2 și 73 de decese. Numai în prima săptămână din martie, s-au contaminat 121 de persoane.