Marile branduri din industria bunurilor de consum propun un pact global pentru reducerea producţiei de plastic

Principalele branduri internaţionale, printre care Coca Cola, PepsiCo, Unilever sau Nestle, au făcut un apel luni pentru încheierea unui pact global destinat reducerii producţiei de plastic. Un număr de 70 de companii, majoritatea din industria bunurilor de larg consum şi ale căror produse sunt vândute în recipiente de plastic, au semnat o declaraţie comună în acest sens. Printre semnatari se numără şi retailerul american Walmart sau banca franceză BNP Paribas, informează Reuters.

În perioada februarie-martie 2022, liderii lumii sunt aşteptaţi la conferinţa Adunării Naţiunilor Unite pentru Mediu UNEA 5.2, unde vor negocia semnarea unui tratat referitor la combaterea poluării cu plastic.

În acest moment, nu este încă clar dacă prevederile acestui viitor acord se vor concentra mai mult asupra reciclării şi managementului resurselor sau ţările semnatare vor decide să adopte şi măsuri mai dure, precum reducerea producţiei de plastic la nivel mondial. O decizie în acest sens se va lovi, cel mai probabil, de opoziţia marilor producători de petrol sau a companiilor din domeniul petrochimic, dar şi a principalelor ţări producătoare de plastic, precum SUA.

„Ne aflăm într-un punct critic în care putem pune bazele unui ambiţios tratat ONU pentru reducerea producţiei de plastic”, se arată în declaraţia semnată de reprezentanţii celor 70 de companii.

În prezent, mai puţin de 10% din plasticul produs la nivel mondial este reciclat. În acelaşi timp, conform Reuters, producţia de plastic se va dubla în următorii 20 de ani.

Fenomenul poluării globale cu plastic se îndreaptă spre un „punct critic ireversibil”, potrivit unui studiu publicat în iulie 2021 în revista Science. Omenirea aruncă anual peste 45 de milioane de tone de plastic pe uscat şi în apele râurilor şi oceanelor, cantitate care s-ar putea dubla în anii următori. În 2020, au fost produse 367 milioane de tone de plastic.