Mărfuri de peste un milion de lei, confiscate de polițiști

O grupare specializată în contrabandă cu mărfuri de larg consum în proporții deosebit de mari, a fost destructurată de oamenii legii.

Persoanele implicate, cu vârste cuprinse între 31 și 40 de ani, transportau ilicit bunuri materiale din Ucraina prin regiunea transnistreană.

Patru membri ai grupării au fost reținuți în flagrant, în rezultatul unei ambuscade organizate la intrare în municipiul Chișinău, fiind plasați în arest la domiciliu.

În una dintre mașinile stopate au fost găsite mai multe colete cu articole vestimentare introduse ilegal. Un alt autoturism era utilizat drept antemergător, pentru a monitoriza traseul și a semnala eventualele filtre de control.

Conform materialelor cauzei penale, producția era achiziționată de la piața „KM7” din orașul Odessa.

Învinuiții utilizau mijloace de transport închiriate sau împrumutate, pe care le schimbau periodic pentru a nu intra în vizorul organelor de drept.

Valoarea capturii descoperite depășește 1 milion de lei.

Investigațiile în vederea stabilirii întregii arii infracționale și a identificării tuturor persoanelor implicate continuă.

Dacă vinovăția indivizilor va fi demonstrată în instanța de judecată, ei riscă pedeapsă cu închisoarea pe un termen de până la 10 ani.