Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor recomandă consumatorilor să procure pentru masa de Sfintele Sărbători de Paşti produse alimentare sigure, doar din unități și spații comerciale autorizate sanitar-veterinar.
Carnea de miel trebuie să provină de la unități autorizate sanitar-veterinar și livrată către unitățile din domeniul alimentar, care o vor comercializa direct consumatorilor finali. Termenul de valabilitate recomandat pentru carnea de miel este de 3 zile, fiind păstrată la o temperatură controlată de +2 – +4°C. Carnea de miel obținută în condiții precare de igienă, necontrolată sanitar-veterinar, ar putea duce la apariția toxiinfecțiilor alimentare.
Conform ANSA, la procurarea ouălor se va examina aspectul lor exterior: coaja trebuie să fie curată, tare, întreagă şi fără pete, ouăle trebuie să fie marcate cu codul producătorului şi să provină din centre de ambalare autorizate. Data indicată pe ou este data limită de consum care nu poate depăși 28 de zile de la ouat.
Pentru vopsirea ouălor, consumatorilor li se recomandă să cumpere vopsea destinată pentru industria alimentară, ambalată/marcată corespunzător, pentru a evita cazurile de comercializare a vopselei cu alte destinații – tipografică sau textilă, care conține compuși toxici și poate prezenta pericol pentru sănătate. De asemenea, produsele alimentare tradiționale – cozonacii, prăjiturile, produsele de panificație – trebuie să fie ambalate de producător în ambalaj corespunzător. Şi legumele de sezon se vor procura în locurile special amenajate şi coordonate cu administrația publică locală.
În acest an, creștinii ortodocşi sărbătoresc Paștele pe 5 mai, iar Paștele Blajinilor – pe 12-13 mai.