Mai puține restricții. Dar care vor fi consecințele?

Ținând cont de o scădere ușoară, în ultima săptămână, a numărul cazurilor de COVID-19 la nivel național, Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică a decis că, începând cu 16 februarie, se va reveni la măsurile de protecție diferențiate, în funcție de pragul de alertă din fiecare localitate.

Astfel, conform decizie, nu se va prezenta certificatului COVID la intrarea în spațiile comerciale sau de deservire, acesta urmând a fi necesar – în funcție de pragul de alertă – numai pentru accesarea anumitor locații specifice precum unitățile de alimentație publică, cele care găzduiesc evenimente private sau sportive, instituții de cultură sau reuniuni științifice.

Se va menține însă măsura care permite accesul în instituțiile medico-sanitare și instituții de plasament a însoțitorilor copiilor de până la 14 ani și îngrijitorilor  persoanelor cu dizabilități accentuate și severe.

În pragurile de alertă verde și galben va fi permisă revenirea la regimul obișnuit de lucru, în vreme ce măsurile privind munca de la distanță, respectiv programul diferențiat, se mențin în pragurile portocaliu și roșu.

Totodată, în pragul roșu, instituțiile de învățământ profesional tehnic și superior vor activa în regim on-line, cu excepția orelor practice care implică utilizarea de echipamente tehnice și laboratoare, dar nu mai mult de 10% din activitățile didactice per program de studiu.

Sistarea evenimentelor private, nunți, botezuri, mese de pomenire, mese festive rămâne în vigoare doar în pragul de alertă roșu. Totodată, rămân sistate în codul roșu activitățile din zonele de agrement și parcurile de distracție, precum și conferințele și întrunirile științifice în format fizic.

În schimb, unitățile de alimentație publică vor putea reveni la orarul obișnuit de lucru, cu respectarea limitelor de persoane stabilite, indiferent de pragul de alertă.