Mai mulți pescari s-au ales cu amenzi în urma pescuitului ilegal
Mai mulți pescari din raioanele Dubăsari, Criuleni, Anenii Noi și Ștefan Vodă s-au ales cu amenzi usturătoare și fără undițe după ce au fost prinși în timpul pescuitului ilegal. Inspectoratul pentru Protecția Mediului a efectuat două razii în vederea contracarării braconajului piscicol în raioanele: Dubăsari, Criuleni, Anenii Noi și Ștefan Vodă.
Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, urmare a inspectării și verificărilor efectuate în teritoriu, inspectorii de mediu au întocmit șaisprezece procese-verbale contravenționale cu aplicarea unor amenzi în sumă totală de – 9 400,0 lei, prejudiciile cauzate mediului de către persoanele contraveniente, calculate și înaintate pentru recuperare de inspectorii de mediu, constituie suma de – 7 925,0 lei, au fost ridicate în calitate de corpuri delicte douăzeci unelte interzise pentru pescuit.
Toate persoanele delincvente, care pescuiau ilicit în perioada stabilită de prohibiție, au fost sancționate cu amenzi cuprinse între 8-12 u.c. (400-600,0 lei), pentru încălcarea regulilor de protecție a resurselor piscicole și a regulilor de pescuit în temeiul art. 114 alin. (1) Cod Contravențional, au fost ridicate și sculele de pescuit.
Un caz relevant a avut loc când în flagrant a fost depistat și documentat un locuitor al satului Talmaza, raionul Ștefan Vodă, care utilizând o plasă de tip ”ecran” a capturat ilicit din râul Nistru 6,0 kg de pește, de specia caras argintiu, în număr de 39 exemplare, cauzând resurselor biologice acvatice prejudicii în sumă de – 2 300,0 lei.
Pe numele acestei persoane la fel a fost întocmit proces-verbal în temeiul art. 114 alin. (1), Cod Contravențional, cu aplicarea amenzii în mărime de 12 u.c. (600,0 lei), cu ridicarea sculelor de pescuit și cu înaintarea pretenției de recuperare a pagubelor cauzate.
Din apele revărsate ale râului Nistru, în sectorul extravilan al satului Ciobruciu, raionul Ștefan Vodă, inspestorii au ridicat opt plase polimerice netorsionate instalate de către persoane neidentificate. Din pânzele acestor plase braconierești au fost eliberați în stare vie pești de diferite specii și dimensiuni în cantitate de aproximativ 15,0 kg.
Uneltele de pescuit ridicate, conform prevederilor pct. 19 din Anexa nr. 1 a Legii nr.149 din 08.06.2006, privind fondul piscicol, pescuitul și piscicultura au fost transportate şi predate pentru păstrare la depozitul Inspectoratului pentru Protecţia Mediului.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului, amintește că pasionații de pescuit sau pescarii comerciali, trebuie să știe că este instituita măsura de prohibiție pentru mai multe specii de pești în ariile naturale. Ordinul privind interdicția pescuitului în 2022 a fost publicat în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare pe 15 aprilie. Astfel, se interzice pescuitul timp de 62 de zile consecutive, în perioada de la 15 aprilie până la 15 iunie inclusiv.
Menționăm faptul că, pescuitul sportiv, amator și de agrement a speciei scrumbie de Dunăre, poate fi oportun numai în perioada stabilită de către Agenția de Mediu (prin ordin adăugător).