Lupinul conţine un nivel de proteine comparabil cu cel de soia
Boabele de lupin dulce conţin un nivel de proteine comparabil cu cel de soia, proteine (β-conglutine), având și un potenţial semnificativ în combaterea complexului diabet-obezitate, fapt care susţine industrializarea acestei plante atât pentru producţia de nutreţ destinat animalelor, cât şi pentru hrana oamenilor, scrie agroexpert.md.
Numeroase proiecte de cercetare menite să studieze utilizarea boabelor de lupin ca substitut pentru cele de soia în producţia de nutreţ s-au transformat în exploatări extinse – Australia (la nivel global) şi Germania (la nivel UE), fiind campioane în acest domeniu – lupinul şi soia ajungând să fie cultivate alternativ.
Odată cu consolidarea segmentului de piaţă al produselor fără gluten, dar şi modei vegan în alimentaţia sănătoasă, boabele de lupin dulce au început să substituie soia şi în hrana umană (paste, făină, tofu, etc), extinzând prin aceasta utilizările alimentare cunoscute încă din antichitate.
Lupinul dulce poate reprezenta pentru deţinătorii de suprafeţe mici dedicate agriculturii bio/organice o soluţie care aduce venituri substanţiale.
Deşi studiile din ultima perioadă sugereză existenţa unui potenţial alergogen al produselor alimentare obţinute din boabe de lupin, acestea îşi fac loc tot mai mult pe rafturile magazinelor sau raioanelor specializate, volumul în creştere a vânzărilor indicând totuşi că doar un procent foarte mic de consumatori ar putea fi afectaţi.