Lumea bună s-a reunit la Bookfest Chișinău 2023
Peste 30 de mii de iubitori de lectură, între care și numeroase personalități din România și Republica Moldova au vizitat Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău 2023 în cele cinci zile, și au participat la circa 90 de evenimente.
Cea de-a șasea ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău 2023 s-a încheiat duminică, cu un șir de evenimente dedicate iubitorilor de carte de toate vârstele. Timp de cinci zile, în perioada 30 august-3 septembrie, peste 30 de mii de vizitatori au trecut pe la standurile celor peste 30 de edituri din Republica Moldova și România și au participat la diferite ateliere, lansări de carte și întâlniri cu apreciate personalităţi culturale de pe ambele maluri ale Prutului. Printre acestea s-au numărat scriitori precum Ioana Pârvulescu, Cătălin Dorian Florescu, Radu Paraschivescu, Veronica D.Niculescu, Lavinia Braniște, Cristian Mungiu, Liviu Neagoe, Adrian Cioroianu, Cristian Tudor Popescu, Cristian Manolachi, Liviu Cîmpeanu, Bogdan Murgescu, Iulian Fruntașu, Octavian Țîcu, Val Butnaru, George Cornilă, Cristian Preda, dar și editorii Lidia Bodea (Humanitas), Gheorghe Erizanu (Cartier), Denisa Comănescu (Humanitas Fiction), Iurie Bîrsa (ARC), Gheorghe Prini (Știința) sau Valentin Ajder (Eikon).
Ediția din acest an s-a bucurat, pentru al doilea an consecutiv, de Înaltul Patronaj al Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și al Președintelui României, Klaus Iohannis.
„Acest fapt vine să confirme importanța culturii și a limbii române în consolidarea legăturii dintre România și Republica Moldova. Cea de-a șasea ediție a Bookfest Chișinău continuă să-și mențină rolul unuia dintre cele mai importante proiecte culturale care celebrează și încurajează dragostea pentru lectură”, a menționat Adrian Dupu, secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.
Salonul de Carte a fost vizitat de înalți reprezentanți ai administrației de la București și Chișinău: președinta Republicii Moldova, Maia Sandu; consilierii prezidențiali pe domeniul culturii din România și Republica Moldova, Sergiu Nistor și Angela Brașoveanu; președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu; prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean; ministrul Culturii din Republica Moldova, Sergiu Prodan; ministrul Culturii din România, Raluca Turcan; ministrul Educației, Ligia Deca; președintele Institutului Cultural Român, Liviu Jicman, dar și mulți alți oaspeți importanți.
De Ziua Limbii Române, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, le-a citit copiilor prezenți la Bookfest Chișinău un fragment din „Micul Prinț”, de Antoine de Saint-Exupéry. Pe pagina sa de Facebook, șefa statului moldovean a scris că s-a bucurat să vadă la Bookfest multe cărți bune și mulți iubitori de cuvânt.
„Ediția din acest an pare și mai impresionantă – circa 30 de mii de volume de carte, 30 de edituri importante din Republica Moldova și România, o mulțime de lansări și discuții dintre scriitori valoroși de pe ambele maluri ale Prutului, foarte multe cărți frumoase pentru copii și adolescenți”, a scris Maia Sandu.
Ediția 2023 a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău a beneficiat de susținerea financiară a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, a Ministerului Culturii din România și a Ministerului Culturii din Republica Moldova. Parteneri strategici: USAID, Ambasadele Suediei și a Marii Britanii, Goethe-Zentrum Chișinău, Institutul Cultural Român. Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Universitatea de Stat din Moldova, Mediacor, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova și Asociația Editorilor din România.