Lucrările de restaurare a Bojdeucii lui Ion Creangă, pe ultima sută de metri

Lucrările de restaurare a bojdeucii lui Ion Creangă din Iași sunt în curs de finalizare. Un anunț în acest sens a fost făcut astăzi de Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, scrie infoprut.ro

Potrivit sursei citate, primul muzeu literar din România va fi redeschis în a doua jumătate a anului.

Anul trecut am început lucrările de reabilitare și restaurare a bojdeucii și suntem într-un stadiu avansat cu proiectul, urmând să redeschidem muzeul în a doua jumătate a anului. Foarte curând, vă așteptăm în Dealul Țicăului să descoperiți bojdeuca pe care o reabilităm, dar care își va păstra farmecul de odinioară și originalitatea”, a subliniat președintele Consiliului Județean Iași, care a efectuat recent o vizită pe șantier pentru a evalua stadiul proiectului și graficul de implementare.

Investiția este de 1,8 milioane de euro și face parte din proiectul „Călător pe meridiane culturale”, finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova, realizat în parteneriat cu Primăria Fălești și Consiliul Raional Fălești din R. Moldova.

Astfel, au fost realizate lucrări de întărire și restaurare a bojdeucii, modernizarea clădirii muzeului din aceeași curte, refacerea amfiteatrului și circulației pietonale, reamenajarea spațiului verde și refacerea sistemului de iluminat.

Bojdeuca lui Ion Creangă a fost inaugurată în anul 1918, fiind cel mai vechi muzeu literar din România, dar și cel mai vizitat obiectiv din Iași.

Amintim că în cadrul respectivului proiect au mai fost restaurate monumentul de arhitectură și drumul istoric de acces din pavaj de granit „Ştefan cel Mare” din Făleşti şi efectuate lucrările interne de reparaţie şi procurare a echipamentelor necesare pentru Muzeul raional de Istorie şi Etnografie „Lazăr Dubinovschi” din același oraș din R. Moldova.