Lucrări silvice de sezon pentru un viitor mai verde a țării

Ministerul Mediului anunță desfășurarea lucrărilor silvice principale în pădurile din fondul forestier național, specifice sezonului rece. Aceste activități, realizate conform proiectelor de amenajament silvic elaborate o dată la 10 ani, au rolul de a asigura dezvoltarea sănătoasă a pădurilor și menținerea echilibrului ecologic. Lucrările includ extragerea controlată a arborilor, regenerarea naturală a pădurilor și furnizarea resurselor de lemn necesare populației și instituțiilor.

Volumul anual de recoltare este de aproximativ 500 mii metri cubi, ceea ce reprezintă doar 48 la sută din creșterea anuală a pădurilor, estimată la 1,2 milioane metri cubi. Ministerul subliniază că toate etapele procesului sunt atent monitorizate, de la selecția și marcarea arborilor, până la emiterea autorizațiilor legale și evidența masei lemnoase recoltate. Totodată, măsurile stricte de combatere a corupției și prevenirea tăierilor ilegale sunt priorități de bază.

Pentru fiecare arbore tăiat, se plantează 12 puieți, cu un obiectiv de creștere a numărului la 20 în anii următori, prin Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor. Aceste inițiative contribuie la extinderea suprafețelor forestiere și la un viitor sustenabil. Ministerul invită cetățenii să raporteze neregulile și își reafirmă angajamentul față de o gestionare responsabilă a pădurilor pentru protecția mediului.

Citiți mai mult:

Colaborare strategică între AIPA și Ambasada Olandei pentru dezvoltarea agriculturii

Tragedie la Edineț. O femeie și-a pierdut viața din cauza unui incendiu izbucnit în casa sa

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.