Apă de proastă calitate, lipsa sistemului de canalizare, dar și siguranța rutieră. Sunt câteva dintre problemele discutate în satul Elizaveta, unde a fost organizată ședința Colegiului Consultativ, relatează NordNews.
Apa din fântânile din sat are un conținut sporit de nitrați. Reprezentanții Centrului de Sănătate Publică Bălți îndeamnă localnicii să procure apă îmbuteliată, mai ales pentru instituțiile de învățământ.
Vasile Moraru, șef-adjunct CSP Bălți: „Noi recomandăm ca să-și procure careva filtre pentru tratarea apei, însă problema este că toate magazinele care comercializează filtre de apă nu oferă o explicație clară ce fel de tipuri de filtre trebuie de utilizat. Sunt cu diferite destinații, este apă care trebuie tratată numai din punct de vedere biologic, altele conțin numai anioniți, alții numai cationiți.”
Șeful Inspectoratului de Poliție Bălți susține că iluminarea proastă a străzilor reprezintă un risc sporit de accidentare.
Ion Volontir, șeful IP Bălți:„N-i s-a promis că vor găsi finanțe pentru a dota trecerile pietonale cu risc sporit cu iluminare adăugătoare, nu doar la trecerile de pietoni.”
Directorul Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă Bălți a îndemnat agenții economici să fie mai activi pentru a beneficia de subsidii.
Ilie Chițac, șef DOFM Bălți: „Cu regret, de 5 ani de când legea este în vigoare, nu a fost prezentat niciun proiect de la agenții economici din satul Elizaveta. Despre ce vorbește articolul 40? Agenții economici care creează locuri de muncă în sate și angajează șomeri care sunt înregistrați la subdiviziunea teritorială, beneficiază de o subvenție din partea statului de la 35% până la 65%, dar nu mai mult de 20 de salarii medii pe economie.”
Autoritățile recunosc că sunt multe probleme de soluționat, care necesită investiții și timp.
Simion Magnet, primarul satului Elizaveta: „Cum s-a discutat deja și la consiliul, există problema apei. La moment, 70-75 % din locuitorii satului sunt deja aprovizionați cu apă potabilă. Cu părere de rău, canalizarea în sat tot nu avem.”
Vladimir Rusu, șeful Oficiului Teritorial Bălți a Cancelariei de Stat: „Avem o problemă nu doar în satul Elizaveta. Vorbesc despre gunoiștile care nu sunt autorizate. După cum am menționat în discuțiile din cadrul Colegiului, acum avem interdicții de a deschide noi gunoiște în contextul realizării strategiei de gestionare centralizată a deșeurilor. Respectiv, pe acest segment avem probleme destul de mari.”
Următoarea ședință a Colegiul Consultativ va avea loc în satul Sadovoe din componența municipiului Bălți.