Lista datornicilor va fi publică! Noi măsuri pentru transparență financiară

Agenții economici cu datorii vor fi incluși într-o bază de date accesibilă pe Platforma de interoperabilitate MConnect. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat în prima lectură de 60 de deputați. Scopul inițiativei este de a asigura transparență și predictibilitate în tranzacțiile comerciale.

Noua platformă, gestionată de Agenția de Guvernare Electronică, va conține informații despre datoriile față de Serviciul Fiscal de Stat, dar și cele rezultate din hotărârile instanțelor de judecată. În plus, agenții economici vor putea raporta rău-platnicii cu care au relații comerciale, asumându-și responsabilitatea pentru veridicitatea informațiilor.

Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și transpune în legislația națională prevederile europene privind combaterea întârzierilor la plată. Documentul propune termene clare pentru achitarea facturilor: maximum 60 de zile între profesioniști și 30 de zile pentru plățile către autoritățile publice. Totodată, creditorii vor putea cere despăgubiri de 40 de euro pentru fiecare zi de întârziere.

Dacă va fi adoptată, legea va intra în vigoare la șase luni după publicarea în Monitorul Oficial, cu excepția articolului privind monitorizarea și recuperarea creanțelor, care va deveni aplicabil după doi ani. Inițiativa urmează să fie examinată în a doua lectură în Parlament.

Citiți mai mult:

Stațiunile balneare din Moldova vor fi reglementate! Cahul, Vadul lui Vodă și Hârjauca primesc statut oficial

Consumatorii vor putea cere despăgubiri colective mai ușor! Proiectul de lege, votat în prima lectură

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.