Lipsa ploilor – consecințe grave pentru Terra. Ce propun specialiștii?

Lipsa ploilor și temperaturile ridicate reprezintă o problemă primordială în acest moment. Chiar dacă în Republica Moldova precipitațiile sunt suficiente, la nivel global, omenirea se confruntă cu una dintre cele mai severe perioade de secetă din ultimii ani, spun specialiștii. Agricultura, mediul și economia sunt puternic afectate de insuficiența apei, scrie cultivat.fr, citat de bio.agrointel.ro

Astfel, pentru a diminua efectele secetei și a limita pierderile de producție, autoritățile și specialiștii caută soluții pentru a face față acestei situații critice.

,,Conform prognozelor, încălzirea globală, cu o creștere a temperaturii globale de 2°C, ar duce la o frecvență a episoadelor ca cea din 2003 la fiecare zece ani, și la fiecare trei-patru ani pentru o creștere de 3°C. Nu se știe dacă adaptarea sistemelor de producție va fi capabilă să absoarbă șocurile climatice. Datorită unor indicatori mai preciși, climatologii ar putea obține o mai bună probabilitate a riscurilor, și în special în perioadele critice care punctează dezvoltarea culturilor. ‘’, afirmă Philippe Ciais, director de cercetare la CEA – Știința Climei și Mediului și cercetător la Laboratorul de Științe ale Climei și Mediului (LSCE)

Pentru a remedia parțial problema, sunt posibile mai multe soluții. La scară regională, diversificarea producției permite anumitor culturi să evite perioadele de vreme caldă sau uscată în fazele lor cele mai sensibile. Înlocuirea porumbului cu sorg, ale cărui cerințe totale de apă sunt mai puțin constrângătoare, reprezintă o bună modalitate.

Totodată, specialiștii lucrează pentru a dezvolta soiuri mai tolerante la stresul hidric.

„Chiar dacă rămân mai puțin productive, aceste soiuri reprezintă și o cale interesantă, deoarece limitează pierderile catastrofale și asigură o recoltă acceptabilă în anul în care accidentele climatice sunt mai grave”, precizează Ciais.

Studiile efectuate în special de CIRAD și INRAE, arată că aceste episoade severe de secetă, ca în 2003 și 2018, pot afecta resursele alimentare și, în consecință, pot crea tensiuni pe piețe. Problema riscului pentru întregul sistem global de producție este cu atât mai importantă, cu cât toate bazinele de producție ale lumii, sau „coșurile de pâine”, suferă un pericol climatic major în același an.