Legea zootehniei a fost modificată de Parlament

Parlamentul a modificat Legea zootehniei, în vederea racordării acesteia la normele UE. Scopul este de a crea condiții pentru dezvoltarea durabilă a sectorului zootehnic și a-l alinia la standardele internaționale, fapt ce va stimula atragerea investițiilor în sector, în special, pentru construcția fermelor zootehnice și procurarea animalelor de prăsilă.

De asemenea, noua lege va favoriza creșterea productivității animalelor, sporirea calității și competitivității produselor de origine animală și va permite promovarea mai facilă a acestora pe piața internă și externă. Totodată, prevederile legii urmează să asigure conservarea fondului genetic al speciilor autohtone de animale, precum și organizarea și efectuarea controlului oficial în zootehnie.

Proiectul de lege a fost elaborat de către Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Autorii proiectului prevăd că în următorii 7-8 ani numărul firmelor zootehnice se va majora cu 50%, volumul de producție de origine animală – cu 40-50% într-o perioadă de 5 ani și se vor diminua prețurile la produsele de origine animală livrate către procesatori sau consumatorii finali.