Legea privind comerțul interior – „Santa Barbara” în Parlament

Producătorii moldoveni cer ca cel puțin 50 la sută din produsele alimentare vândute în rețelele de magazine să fie autohtone. Pentru aceasta, ar trebui aprobate amendamentele la Legea cu privire la comerțul interior, adoptată în anul 2018, în prima lectură.

Proiectul mai presupune limitarea reducerilor acordate comercianților de către furnizori – cel mult 10% și a termenului la ofertele promoționale – până la 60 de zile pe an. Despre necesitatea inițiativei, consecințele și eventualele riscuri, au discutat invitații emisiunii Actualitatea LA RAPORT de la AGRO TV.

Noi am ajuns la amendamentele date pe parcursul a cel puțin 4 ani de zile, deși eu țin minte că noi proiectul dat am început să-l discutăm în 2013. Iată este alături Moldova Fruct, poate să confirme. Noi nu ne dorim mai mult negocieri.  Noi așteptam rezultat, a spus CAROLINA LINTE, președintele Asociației„LAPTE”.

Legea asta ar veni și să susțină, într-adevăr să construim niște relații foarte sănătoase dintre furnizor și producător pentru că nu este exclus că în viitor pandemia va duce la niște tendințe de izolaționism între diferite țări și noi putem să ne pomenim că țările, cum a fost anul trecut, au început să pună interdicții pentru a exporta în alte țări produsele alimentare de care ei au nevoie, a precizat IURIE FALĂ,  director executiv Asociația „Moldova Fruct”.

Totuși acest proiect vizează și relațiile cu partenerii externi. Ce organizații ar putea avea pretenții la această lege? Pentru că, de exemplu, Uniunea Europeană la început de an se arăta surprinsă că acest proiect a revenit pe agenda parlamentară, a întrebat Mihaela Rudenco, moderatoarea emisiunii.

 

Teoretic, aici nu este nicio încălcare a Acordului de Asociere, dar sunt probleme în raport cu Organizația Mondială de Comerț, care prevede că condițiile pentru importatorii și producătorii autohtoni cam ar trebui să fie egale. Doar că – și iată momentul în care eu am intervenit în cadrul acestui proiect de lege – sunt câteva excepții. Una din excepții: atunci când există o mare problemă cu balanța comercială, orice stat are dreptul să intervină și să aplice niște măsuri de protejare, de a îmbunătăți balanța comercială. Și sub acest aspect, eu am venit cu 2 amendamente, dat fiind faptul că legea aceasta deja e ca un serial Santa Barbara în parlament, deja al treilea sezon merge. Unul din aceste amendamente spune că termenul de valabilitate, să spunem așa, al acestei legi să fie limitat, menționează  Alexandru SLUSARI.

 

Uniunea Europeană nu este ceva de peste lume, ei au înțeles că rețelele comerciale au capacitatea de negociere inclusiv și cu deputații mai mare decât reprezentanții fermierilor. Și clar că aici statul este nevoit ca să mențină. Aici survine legiuitorul să facă modificări la legi ca să reglementeze anumite momente, zice IURIE FALĂ.

Un alt subiect adus în discuție ține de calitatea produselor, inclusiv de cea a mărfurilor importate.

Dacă ne referim la carnea de pui, care astăzi vine cu un preț foarte mic în Republica Moldova…cum se poate? Mai jos decât prețul care este afișat la întreprindere pe pagina web din Ucraina? Știți de ce? Pentru că vine refrigerată, care conform reglementării 696 este interzisă, deci ea cu un termen de 5 zile de valabilitate nu poate fi destinată consumatorului, a declarat CAROLINA LINTE.

 Alexandru Slusari spune că dacă în scurt timp nu limităm importurile și nu aplicăm această lege pentru a proteja fermierul local, vom rămâne fără locuri de muncă în țară.

Peste 2, 3 ani poate găsim și mai mulți bani, și mai multe resurse pentru a proteja, dar nu o să avem pe cine. O să lucrăm toți pentru import.

La întrebarea de ce nu s-a votat legea în a doua lectură în Parlamentul precedent, am obținut răspunsuri cel puțin curioase…

Eu răspund definitiv nu cunosc, am auzit niște zvonuri că legea special după prima lectură cineva a scos-o și a spus că până când el este aici, legea asta în a doua lectură n-o să fie și a avut înțelegere cu rețelele de supermarketuri, a zis Alexandru SLUSARI, vicepreședinte Parlamentului Republicii Moldova.

Dvs. nu ați vrut să numiți cine, dar eu am să vă spun cine. Ministrul Economiei o dată a înlăturat, asta a fost domnul Candu. Și a doua oară președintele Parlamentului, tot domnul Candu. El președinte deja era, președinte, a continuat CAROLINA LINTE.

 

Proiectul pentru modificarea Legii cu privire la comerțul interior a fost elaborat încă la sfârșitul lui 2017.

În fiecare luni la 20:00, dar și în zilele de miercuri și vineri, la 19:30, emisiunea Actualitatea LA RAPORT cu Mihaela Rudenco aduce în vizor principalele evenimente din țară informându-vă rapid și echidistant.