Miros îmbătător şi explozie de culoare. Lanurile de levănţică atrag zeci de vizitatori dornici de a se plimba printre florile violete și de a face poze. La o afacere frumos mirositoare s-a gândit și familia Bejenaru din satul Petrunea, raionul Glodeni, care deține cinci hectare de lavandă, relatează NordNews.
Alina Bejenaru recunoaște că a fost greu la început. În primul an, florile de lavandă s-au uscat, dar asta nu i-a făcut să renunțe la visul lor.
Alina Bejenaru, locuitoare s. Petrunea: „A fost un eșec pentru că am plantat alt soi de flori: lemnificat, fără rădăcină, care au ars. Apoi am plantat alte flori.”
Lavanda a început să înflorească la mijlocul lunii iunie. În unele zile, aici vin peste o sută de oameni.
Alina Bejenaru, locuitoare s. Petrunea: „Cândva, în satul Petrunea, când soțul meu era copil, aici erau câmpuri de lavandă, trandafiri, mentă, salvie. El ținea minte această frumusețe și așa i-a venit ideea. A moștenit de la tatăl său un hectar de pământ, apoi am mai procurat și avem acum cinci hectare.”
Doritorii pot veni cu propriul fotograf pentru a-și crea momente de neuitat.
„E la noi în raion și am văzut poze pe internet. Am venit, e foarte frumos, e aproape. E simplu pentru noi care am venit cu copiii și nu putem pleca prea departe.”
„Îmi place că oamenii investesc, aduc lucruri noi. E semn că iubesc ceea ce fac și se străduie pentru vizitatori.”
„Când avem timp liber cu piciul ne străduim să-l petrecem mai mult la aer curat”, au spus oamenii.
Direct din câmp puteți cumpăra flori, dar și uleiuri eterice de levănțică.
„În al doilea an am început să producem ulei. Avem ulei esențial de lavandă și apă. Acum facem buchete din flori pe care le vindem, le uscăm. Avem un magazin de flori în Glodeni și acolo le realizăm”, a menționat Alina Bejenaru.
Lavanda este un ingredient de bază în produsele cosmetice, săpunuri sau parfumuri. Această plantă are o aromă dulce, proaspătă, cu proprietăți calmante.
De aceea, uleiul esenţial de levănţică este folosit în aromoterapie. Acesta eliberează stresul şi starea de anxietate, este eficient pentru insomnie şi chiar depresie.