Lăcustele – problema gravă pentru culturile agricole/FOTO
Invazia de lăcuste a cuprins Republica Moldova, iar fermierii sunt avertizați privind atacul acestora. Agricultorii sunt rugați să semnaleze de urgență prezența lăcustelor pe terenurile lor, scrie agrointel.ro
Zinaida Oprea, șef adjunct Subdiviziunile Teritoriale pentru Siguranța Alimentelor, Orhei-Rezina-Telenești-Șoldănești, informează și atenționează despre apariția Lăcustei Italiană (Calliptamus Italicus) și în raionul Șoldănești, acestea fiind observate și în alte raioane, pe anumite plantații agricole.
Lăcusta este o specie polifagă și atacă diferite specii de culturi. În perioada invaziei, atât adulții cât și larvele rod părțile aeriene ale plantelor, lăsând intacte numai tulpinile groase. Răspândirea larvelor are loc de-a lungul traseelor naționale și locale, terenurilor neprelucrate, imașuri, fâșii forestiere, livezi și câmpuri agricole.
O singură lăcustă poate consuma, într-o zi, o cantitate de hrană egală cu greutatea ei. Un milion de lăcuste pot consuma o tonă de hrană, adică frunze sau părți verzi ale culturii.
Migrația în masă a lăcustelor este rezultatul înmulțirii excesive care are loc, de obicei, în anii cu primăveri secetoase, urmate de veri calde și secetoase, cum este cazul acestui an, în Republica Moldova.
Potrivit Legii Republicii Moldova cu privire la protecția plantelor și la carantina fitosanitară, persoanele fizice și juridice, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, sunt obligate să efectueze măsuri fitosanitare în scopul prevenirii apariției și diseminării organismelor dăunătoare.
Astfel, dacă se observă urme de lăcustă, anunțați Subdiviziunile Teritoriale pentru Siguranța Alimentelor, pentru a fi luate măsuri urgente de combatere.