Salvatorii din raionul Ungheni au scăpat două vulpi de la înec. Cazul a avut loc în apropierea satului Grozasca. Potrivit informațiilor, oamenii care treceau pe alături au auzit urlete desperate a animalelor care au căzut în apa unui bazin acvatic și nu puteau ieși la mal, din cauza malurilor abrupte și lunecoase.
La fața locului a intervenit un echipaj IGSU. Salvatorii au desfăcut o scără culisabilă, ca să ajungă la adâncimea potrivită. O vulpe, observând scara s-a urcat la mal de una singură, iar puiul a fost prins de salvatori și adus în siguranța la mal.
Potrivit IGSU, animalele au rămas nevătămate. Conform datelor statistice, de la începutul anului 2022, salvatorii au efectuat 145 de misiuni de salvare a animalelor.