Dintotdeauna se consideră că oamenii de la țară sunt altfel: mai săritori la nevoie, mai harnici, mai buni la suflet. Așa este și tanti Ecaterina, care încă din copilărie mânuiește cu iscusință croșeta, acul și andrelele.
„Eram în clasa a patra când am început a broda și aveam o profesoară venită de la nord care ne-a prezentat niște lucruri ce nu se făceau la noi în sat iată portretul care îl vedeți aici sus, cu flori din lentă. Eu mă gândeam cum sunt făcute și m-am chinuit până nu am făcut. Mi-a plăcut mereu lucrul de mână, broderia, împletitul.” ne spune Ecaterina Sadovnic, meșter popular
Astăzi, în era TikTok-ului și a afișării lucrurilor trucate, doar la țară s-a mai păstrat frumusețea autentică. Și acum, ca și pe timpuri, omul harnic și arătos este apreciat.
„Când eram tinere și chiar și femeile de seama mea, noi dacă mergeam la o nuntă nu ne fardam, eram simple, așa cum eram noi, iar fiecare femeie se numea gospodină, căci fiecare făcea ceva.”
Moda se schimbă în permanență, dar lucrurile făcute manual rămân obiecte valoroase și pentru generațiile următoare.
„Cu timpul s-a schimbat moda, de acum nu mai e obiceiul ca să atârni pe pereți broderii, portrete făcute din lână și ață, dar îmi părea rău să le arunc. Eu le-am strâns și pus acolo, le-am păstrat. Cu timpul, acele albe s-au murdărit, trebuiau spălate, iar ața s-a rupt, dar eu le păstrez, deoarece este o amintire din anii tinereții.”
Broderia sa apărut iniţial ca o îndeletnicire casnică a femeilor, care aveau, pe lângă alte ocupaţii, şi datoria de a-și îmbrăca familia și casa.
„Iată așa o broderie, în cruciuliță, s-au sluțit culorile, însă eu o păstrez. Pe ea sunt strugurii de poamă cu trandafiri.Aceasta a fost pe o pernă tot în cruciuliță. Foarte migălos a fost de făcut, dar mi-a plăcut și am tăiat ceea ce au mâncat moliile și a rămas aceasta, dar eu tot o păstrez.”
Timpul își pune amprenta pe toate și ar putea să dea un plus de valoare unui obiect, care, la prima vedere, și-a pierdut strălucirea.
„Aici au fost niște maci dar cu timpul s-au sluțit, dar pentru mine sunt scumpe. Mi-ar plăcea și acum, dar nu mai am putere, acolo e lucru migălos.”
Cine dintre noi nu-și amintește de fețele de masă și șervețele de cearșaf, croșetate de bunicile noastre? Aceste piese creau un sentiment de confort, un sentiment de acasă.
„Asta este față de masă cu încheietură, iată la mijloc se făcea tot o horboțică, iar împrejur iară.
Cât timp va luat să o realizați?
Dacă stăteam iarna și nu lucra, apoi o făceam într-o lună de zile, dar dacă pe apucate, mergea și jumătate de an.”
„Totuși, în sat, viața e altfel. Nimeni nu se grăbește pe la semafoare, aici cafeaua nu se bea la terase fițoase, aici durerea vecinului parcă este și durea ta, aici nu se achită fiecare lucru împrumutat sau serviciu prestat, aici, la 6 dimineața, nu se aud troleibuzurile, ci cântecul păsărilor, aici puțini știu de Zaxi, deși lumea trăiește bine, aici oamenii nu citesc tratate de filosofie, în schimb, au o înțelepciune și o dragoste de viață aparte, aici fiecare om care te vede îți povestește istoria vieții sale și te poftește în casă după 2 minute de discuție, aici bunicuțele nu se uită la meteo, deși știu întotdeauna cum va fi vremea, aici lumea pare atât de mică și distanțele atât de scurte.” L.Tugarev
