LA RÎȘCOVA, AGRICULTURA ECOLOGICĂ ȘI EXPERIMENTELE „VII” SUNT LA ELE ACASĂ
„Tot ce vedeți aici e crescut cu apă și soare”
Așa se practică agricultura ecologică la Rîșcova, raionul Criuleni, cu grijă față de sol. Doar astfel el rămâne sănătos și prin urmare, rentabil.
“Pentru mine personal agricultura ecologică e un mod de viață”
La prima vedere, lotul pare „sălbatic”, cu buruieni, în voia naturii. Totul însă e „conform planului”, pentru ca pământul să nu fie ars de soare. Solul devine mai aerat, datorită rădăcinilor plantelor și totodată se îmbogățește cu materie organică.
Acum sunt la al doilea an de conversie, ceea ce înseamnă că la acest lot deja se aplică toate principiile agroecologice. Va mai trece un an până când produsele de la Rîșcova vor putea fi etichetate ca ecologice și pe ele va putea fi aplicată sigla „agricultura eco”.
La Rîșcova se cultivă cartofi, roșii, sfeclă, morcov, diferite verdețuri, ceapă, porumb, bostănei, creșterea cărora e o cale deja bătătorită și cunoscută de săteni. În primul an, producătorii au experimentat cu o varietate mai mare de culturi, însă au revenit în zona de confort, pentru a nu risipi energia și pentru a crește eficiența economică a lotului.
Experimentele au luat o altă turnură, spune Valeria Șvarț de la EcoVisio: „Pe mine mă pasionează crearea unui ecosistem sănătos și îmi place să văd cum plantele se combină. De exemplu, când noi creștem cartofi, îi intercalăm cu muștar, cu gălbenele, ca să scădem populația gândacului de Colorado. Când creștem roșiile, le intercalăm cu busuioc. Astfel obținem combinații utile, busuiocul, muștarul și gălbenele fiind repelente de insecte dăunătoare.”
De ce agricultura ecologică? E o întrebare care o exasperează pe Valeria. Fiindcă e unica modalitate firească și etică de a face agricultură, spune ea: „Mai bine să fie pusă întrebarea: De ce agricultura industrială, plină de chimicale, care deteriorează solul, apele, biodiversitatea și sănătatea omului? Dacă noi vrem o agricultură sustenabilă care ne va hrăni mulți ani înainte, doar ecologic și regenerativ trebuie de crescut.”
PRODUSELE CRESCUTE NATURAL ȘI ECOLOGIC, TOT MAI ACCESIBILE
Astfel, săptămânal se colectează câteva sute de kilograme de produse crescute natural și ecologic, care sunt distribuite în pungi consumatorilor. Fiecare pungă mai conține pâine fără drojdie și un bonus (ceva procesat). Clienții pot alege din trei oferte: picnic (mic), multi-vitamin (mijlociu) și XXL (mare). „Lumea apreciază calitatea și gustul, ei văd diferența. Ei știu că produsele sunt crescute în mod natural, sunt benefice pentru copiii lor și pentru sănătate. Și nu sunt doar sănătoase, dar și mai gustoase, deoarece păstrează toate vitaminele și microelementele necesare.”
Produsele sunt mai scumpe, în comparație cu cele de la piață: „Ecologic înseamnă mai mult de lucru, precum și cheltuieli mai mari, de exemplu pentru culturile de acoperire. Noi diminuăm numărul gândacilor de Colorado prin rotația culturilor sau muștar, dar totuși trebuie și să-i strângem cu mâna, ceea ce înseamnă mai multe ore de muncă. Roșiile sau alte culturi tot necesită grijă și protecție. Facem macerat de urzică, macerat de usturoi, de ceapă. Aceste preparate trebuie pregătite, e clar că această muncă trebuie să fie remunerată”, explică Valeria Șvarț, directoare dezvoltare la EcoVisio.
TOATE DRUMURILE DIN RÎȘCOVA DUC LA ECOVILLAGE FARMS
Distribuția de produse ecologice a luat avânt odată cu criza pandemică, iar succesul i-a convins pe unii săteni să abandoneze munca în construcții pentru cultivarea pământului. Acum, peste 20 mici producători s-au alăturat grupului de agricultori EcoVillage Farms, preluând modelul ecologic de a practica agricultura. În fiecare marți, ei aduc la punctul de colectare produsele obținute cu migală.
„Tot ce vedeți aici e crescut cu apă și soare, asta e dulceața de la pământ și de la Dumnezeu, de la natură. Oamenii de la oraș caută să cumpere de la un țăran care vinde pe marginea străzii, acela tot așa ca și mine crește olecuță pentru dânsul și duce și la oraș”, relatează Ana Otroc, care a adus la punctul de colectare zemos, bostănei, roșii, vinete, sfeclă, morcov, ceapă și pătrunjel.
O parte de produsele de la Rîșcova sunt certificate (2021 este anul doi de conversie la demo-plotul EcoVisio și încă la doi fermieri din sat). Alți câțiva producători vor să treacă la certificarea eco. Ceilalți cresc produsele natural și fiecare agricultor care aduce produse este invitat la instruiri despre agricultura ecologică și vizitat de coordonatorul inițiativei, pentru a analiza modalitatea de creștere.
LA RÎȘCOVA, NU DOAR PLANTELE SE CULTIVĂ, CI ȘI RELAȚIILE
„Ne-am gândit la o altă metodă, să găsim cumpărători în oraș, clienți direct, care apreciază relația cu fermierul, le pasă cine le crește mâncare”, spune Valeria Șvarț.
Livrările se fac în fiecare zi de marți între orele 12 și 19, pe biciclete.
„Din cauza că facem livrarea doar pe biciclete, curierii sunt tineri, nu au mașini. Ei fac și sport, fac și un ban. Dar avem și curieri mai în vârstă. Unii oameni sunt surprinși că un om în vârstă face acest drum pe bicicletă cu o torbă care uneori e foarte grea. Am avut și un curier cu autism și erau oameni care apreciau acest lucru, că nu l-am izolat și l-am acceptat”, spune Cristina Chifa, coordonatoare logistică la EcoVillage Farms.
„Comand produse de la EcoVillage Farms pentru că am încredere în calitatea produselor, știu că sunt de la fermieri care fac agricultură ecologică și cunosc satul Rîșcova și agricultorii de acolo și am încredere în produsele pe care mi le aduc. Dar îmi doresc și să susțin astfel de inițiative locale, îmi place ideea de a avea livrări în oraș cu bicicleta a produselor de la țară. Un alt avantaj mare pentru mine este că pot să le ofer căldarea mea de compost și ei să o folosească inclusiv pentru agricultura ecologică”, spune Ana Popa, clientă.
Acum, la lotul demonstrativ de la Rîșcova se instalează două cisterne a câte 50 de tone pentru colectarea apei de ploaie, pentru a asigura irigarea, pe timp de secete, fenomen la care Republica Moldova este vulnerabilă.
În câțiva ani, lotul demonstrativ ar trebui să fie unul „permanent”, la el acasă, cu arbuști, copaci, flori, pentru ca ecosistemul să fie mai rezistent. Culturile anuale hrănesc, însă cele permanente – mențin sănătatea întregului ecosistem.