La ce ne ajută o Zi Mondială a Alimentaţiei

În fiecare an, la 16 octombrie pe plan mondial, se marchează  Ziua Alimentaţiei cu scopul de a creşte gradul de conştientizare asupra problemelor ce pot apărea pe termen lung, dar și de a promova solidaritatea în lupta împotriva sărăciei.

De aceea, este important să fie sprijiniți micii fermieri, să fie încurajată cooperarea economică şi tehnică între ţările în curs de dezvoltare în domenii precum agricultura, silvicultura, piscicultura şi dezvoltarea rurală.

Sporirea constantă a foametei, paradoxal, odată cu cea a obezităţii, indică în mod clar că este necesară extinderea acţiunilor care să impună un sistem de nutriție corect și echilibrat, la nivel global.

În prezent, aproape 690 de milioane de oameni duc lipsă de mâncare, mai mult cu 10 milioane faţă de anul 2019.

Pandemia COVID-19 ar putea adăuga alte 132 de milioane, în contextul situației economice precare.

Așa că viitoarele sisteme alimentare ar trebui să ofere diete accesibile şi sănătoase tuturor, dar şi mijloace decente de trai, păstrând, în acelaşi timp, resursele naturale.

Cu toate acestea, foarte multe produse mai sunt irosite în etapele de vânzare şi de către consumatorii inconștienți.

Ziua Mondială a Alimentaţiei a fost stabilită  în anul 1981 și este marcată în circa 130 de state ale lumii.