Job-uri de viitor și de trecut

Mai multe profesii ar putea dispărea în curând de pe piața muncii, fiind înlocuite de tehnologiile digitale. Specialiștii prognozează schimbări în diferite domenii. De exemplu, traductologia sau contabilitatea.

VIOREL BOSTAN, rector UTM: Tehnologiile digitale vor duce la dispariția necesității unui traducător uman, fiindcă astăzi traducătorii automatizați online își fac job-ul de minune. Folosind tehnologiile inteligenței artificiale și conexiunii globale la rețeaua internet și la alte resurse vor duce ca undeva, în timp real, o voce, printr-o cască să ne traducă exact ce ne vorbește interlocutorul sau să fie traduse automatizat textele.”

ALEXANDRU FALĂ, expert în economie: Contabilitatea va fi un soft în care e nevoie doar să introduci datele primare și softul le va face singur pe toate. Sau acordarea unui credit, se face un anumit algoritm care determină anumiți parametri ca riscuri de credit și vedem: probabilitatea ca această persoană va întoarce creditul în următoarele 6 luni este de 50%.”

Transportul auto va trece, de asemenea, printr-o revoluție de amploare.

VIOREL BOSTAN, rector UTM: ”Se schimbă tehnologiile. Tot mai multe țări trec de la motoare cu ardere internă la cele electrice. Și tot mai mult se dezvoltă domeniul conducerii automatizate, autonomus driving, mașini fără șofer.”

Viitorul agriculturii ține și el de modernizare și digitalizare.

VIOREL BOSTAN, rector UTM: ”De exemplu dronele, putem menționa aici Internetul Lucrurilor sau senzoristica – se instalează senzori în locație și mai departe, în timp real, tu ai toată informația despre conținutul îngrășămintelor, substanțelor nutritive, umiditatea aerului. Mai conectezi și cu niște platforme informaționale predicția timpului de exemplu și faci o planificare a resurselor pe partea de irigare.”

Potrivit experților, un sistem educațional și o economie sănătoasă ar putea motiva tinerii să studieze și să muncească acasă, în Republica Moldova.