Jaf la o stână de oi! Au bătut ciobanul și au furat două motociclete

Niște tâlhari au pătruns pe teritoriul stânei de oi din localitatea Căinarii Vechi, raionul Soroca, au bătut ciobanul și au furat două motociclete. Bărbatul agresat, în vârstă de 62 de ani a ajuns la spital. Motocicletele au fost găsite abandonate.

Poliția din Soroca a fost sesizată în jurul orei 05:00 chiar de proprietara stânei.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit din declarațiile ciobanului că, pe parcursul nopții, persoane necunoscute au pătruns pe teritoriul stânei, lovindu-l pe cioban cu un obiect dur în regiunea capului, au sustras două motociclete.

În urma măsurilor întreprinse de polițiștii din Soroca, la scurt timp după comiterea infracțiunii, au fost reținuți trei tineri cu vârste cuprinse între 17 și 24 de ani, locuitori ai satului Vădeni din același raion.

Pe cazul dat, a fost pornită cauză penală pentru tâlhărie, iar persoanele bănuite au fost reținute pentru 72 de ore.

Conform legii penale, persoana vinovată de comiterea infracțiunii de tâlhărie, riscă pedeapsă cu închisoare de la 8 la 10 ani.