Izvor cu apă tămăduitoare la Onițcani
Apa reprezintă elementul constitutiv al vieții. La 22 martie, în fiecare an, este sărbătorită Ziua Mondială a Apei. Localitatea Onițcani din raionul Criuleni este supranumită „Valea cu 100 de izvoare”. Potrivit localnicilor, apa din aceste izvoare are proprietăți tămăduitoare.
„Așa i-o zis părinții și străbuneii noștri, aceste izvoare „Putna” și până în ziua de azi tot este Putna, așa numim. Iată mama mea, Dumnezeu să o ierte, avea vreo 85 de ani și ea punea ață în ac, fără ochelari, pentru că apa de aici este foarte lecuitoare. Vă spun sincer că tare este bună apa.” ne-a spus o localnică.
„M-am trezit cu dânsele aici. Părinții și buneii noștri tot au apucat aceste izvoare și eu m-am trezit aici și le-am apucat și eu. Asta este bună, asta ne place. Noi avem apă și în ogradă și este din izvoarele din partea cealaltă. Dar asta este mai bună. Ca o mâncare, când are de toate și sare și restul, așa și apa aceasta. Este apă sălcie, parca i-ar trebui una sau alta, dar asta are de toate.” a declarat o locuitoare a satului Onițcani.
Izvoarele minerale din Onițcani sunt un monument hidrologic al naturii. Două dintre ele, se găsesc chiar în sat. Mătușa Maria are 80 de ani și vine după apă de patru ori pe zi.
„Asta este mai dulce după părerea mea, dar asta îi place mult feciorului meu. Multă lume vine aici la izvor să ia apă? Toți care trec cu mașinile din Criuleni, din Boșcana vin și iau apă de aici. Mulți sunt, uneori stau câte 4 mașini la rând și iau apă, pentru că este bună și e pe gratis.” a menționat MARIA- locuitoare s. Onițcani, r. Criuleni.
Veronica locuiește de ani buni în satul Onițcani. Acum ceva timp, tânăra a avut o traumă la ochi și de atunci, vine la izvor pentru apa care îi calmează durerile.
„La 2,3,4 zile vin și îmi spăl ochii pentru că ea este bună pentru ochi. Este foarte lecuitoare și este bună pentru curățare. Mi-a povestit soacra mea că el vine din deal. Foarte mulți vin aici și vreau să vă spun că am acest ochi bolnav și ori de câte ori am dureri, vin aici și apa de la izvor foarte mult mă lecuiește. Ajută chiar? Da, într-adevăr ajută, eu nu am ce spune, dar mă ajută.” a adăugat VERONICA- locuitoare s. Onițcani, r. Criuleni.
„Ea este foarte lecuitoare. Este bună și pentru ficat, îmi spuneau părinții mei, buneii mei că este lecuitoare pentru ochi. Chiar vecinul din mahala, el vine vara și se spală pe ochi.” a menționat o bătrână din sat.
Potrivit informațiilor, în 2019 peste două milioane de oameni sau 83 la sută din populație au avut acces la apă potabilă. Principalele surse sunt sondele arteziene şi râurile Nistru şi Prut.