Purtarea măştii medicinale în aer liber a devenit obligatorie în Italia la nivel naţional. Măsura a fost impusă în scopul de a reduce creşterea infecţiilor cu coronavirus, a anunţat Ministerul Sănătăţii, informează Agerpres.
De asemenea, guvernul a aprobat un decret de extindere a stării de urgenţă până la 31 ianuarie.
„Măştile faciale trebuie purtate în orice moment”, cu excepţia situaţiilor „izolate”, de exemplu, când eşti singur într-un parc, a explicat ministrul adjunct al sănătăţii Sandra Zampa.
Vor face excepție copiii sub 6 ani şi persoanele cu dizabilităţi sau cu probleme medicale incompatibile cu purtarea măştilor.
Regula era deja obligatorie pentru activităţi în aer liber în mai multe regiuni, precum Sicilia, Campania şi Lazio, ultimele două incluzând oraşele Napoli şi Roma.
Autorităţile italiene intensifică acțiunile antivirus după o mărire a numărului zilnic de contaminări, care au atins cel mai înalt nivel la sfârşitul lunii aprilie.
Cu toate acestea, cifra îmbolnăvirilor este cu mult mai mică decât se înregistrează în alte ţări europene, cum ar fi Franţa, Spania şi Marea Britanie.